Răsvan Popescu vrea un CNA depolitizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunere

Răsvan Popescu vrea un CNA depolitizat

Politică 15 Martie 2012 / 00:00 261 accesări

Preşedintele Consiliului Naţional Audiovizual (CNA), Răsvan Popescu, a solicitat, ieri, printr-o scrisoare, o audienţă preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, în cadrul căreia îi va prezenta soluţia sa de amendare a proiectului Legii CNA, aflat la Senat, în sensul „depolitizării” consiliului. Răsvan Popescu a precizat că amendamentul său la proiectul Legii CNA, care trebuie preluat de un senator, vizează introducerea unor criterii de selecţie pentru viitorii membri CNA. „Legea actuală permite numirea oricărei persoane în CNA. Eu propun ca membrii CNA să fie oameni din sfera media sau din sfera universitară, din zona media-comunicare sau din societatea civilă”, a afirmat Răsvan Popescu. De asemenea, el a precizat că a trimis scrisoarea în calitatea sa de preşedinte al CNA, adăugând că nu s-a consultat cu niciunul dintre membrii Consiliului, întrucât legislaţia nu i-o cere. Nu ştim dacă solicitarea lui Popescu va fi încununată de succes, însă, cel mai probabil că cei de la PDL îi vor cere demisia preşedintelui CNA, pentru „îndrăzneala” de a depolitiza instituţia.

Taguri articol


12