Rata alăptării exclusive, doar 12,6%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În România

Rata alăptării exclusive, doar 12,6%

Sănătate 06 August 2012 / 00:00 296 accesări

Rata alăptării în România este de 12,6%, situându-se printre cele mai mici din Europa, potrivit unui studiu desfăşurat în 2011 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului (IOMC), în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii (MS) şi UNICEF, se arată într-un comunicat al UNICEF, dat publicităţii în Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 august. „Nutriţia are un rol fundamental în dezvoltarea copiilor. Experienţele nutriţionale din prima copilărie au efecte pe termen lung asupra sănătăţii adultului. Există dovezi consistente că populaţiile sănătoase sunt acelea care au beneficiat de o nutriţie şi îngrijiri adecvate în perioada copilăriei timpurii - inclusiv perioada prenatală\", a declarat manager IOMC, conf. dr. Nicolae Suciu. Dacă în prima lună de viaţă, 31% dintre copii sunt alăptaţi exclusiv la sân, acest procent scade în următoarea lună la 22,7%, ajungând în luna a şasea a copilului la 3,4%, un procent foarte mic. Educaţia mamei este un factor ce influenţează alăptarea exclusivă, mamele cu studii superioare şi cele cu educaţie puţină înregistând cele mai mari procente 15 şi, respectiv, 17%. Conform studiului, prevalenţa alăptării exclusive în mediul urban este aproape de două ori mai mare decât în mediul rural, 15,4 faţă de 9,8%. Beneficiile alăptatului exclusiv sunt foarte multe, dar, din păcate, nu la fel de cunoscute.

Taguri articol


12