Rata de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Într-un an

Rata de absorbţie a fondurilor europene s-a triplat

Politică 10 Iulie 2013 / 00:00 270 accesări

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că „rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la aproximativ 20%. Suma solicitată pentru a fi rambursată prin intermediul celor şapte programe operaţionale ajunge în prezent la aproximativ 3,7 miliarde de euro”. Premierul a declarat, luni, că unul dintre argumentele principale pentru a face o dezvoltare regională mult mai pregnantă constă în capacitatea sporită a regiunilor de a accesa fonduri europene: „Acum, spre supărarea preşedintelui şi a PDL, am reuşit să deblocăm toate programele operaţionale sectoriale, blocate de PDL în 2010 - 2011. Într-un an am ajuns la 20% grad de absorbţie, pornind de la 7%, deci s-a triplat“. El spune că „până acum s-a dovedit - Programul Operaţional Regional este cel care merge cel mai bine, s-a dovedit că regiunile având mai multe atribuţii şi având şi capacitate financiară mai mare sunt mai eficiente decât un guvern central în absorbţia fondurilor europene. Din acest motiv, la 1 ianuarie 2014 ar fi fost foarte bine să avem nişte regiuni mai puternice, care să poată să absoarbă mai bine fondurile europene\".

Taguri articol


12