Rata omuciderilor în România a fost în 2012 de 2,09 la 100.000 de locuitori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rata omuciderilor în România a fost în 2012 de 2,09 la 100.000 de locuitori

Social 10 Decembrie 2014 / 16:47 194 accesări

Rata omuciderilor în România a fost în anul 2012 de 2,09 la 100.000 de locuitori, relevă un raport privind violența în lume publicat miercuri, la Geneva, de Organizația Mondială a Sănătății. În 28% din cazurile de crimă comise în țara noastră în 2012 au fost folosite cuțite sau alte obiecte ascuțite, iar în 3% din cazuri au fost utilizate arme de foc. În unul din zece cazuri a fost folosită forța brută, iar în 34% din cazuri nu se cunoaște modul în care persoana a fost ucisă. Potrivit aceluiași raport, citat de AFP, cel puțin 475.000 de persoane au fost ucise în lume în anul 2012, omuciderea fiind a patra cauză a mortalității în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. În pofida unei scăderi substanțiale de 16% a ratei omuciderilor în perioada 2000 — 2012, violența este extrem de frecventă, a avertizat OMS într-un raport ce le solicită statelor să adopte măsuri preventive suplimentare. Primele trei cauze ale mortalității pentru categoria 15-44 de ani sunt SIDA, accidentele rutiere și suicidul. Aproape 60% dintre omucideri vizează bărbați din aceeași categorie de vârstă. Rata omuciderilor a variat între țări în 2012. Astfel, în țările cu venituri ridicate, declinul ratei este mai mare decât în statele cu venituri reduse. America Latină constituie una din zonele cele mai violente, cu o rată a omuciderilor de 43,9 la 100.000 de locuitori în Columbia, 57,6 la 100.000 locuitori în Venezuela și 104 omucideri la 100.000 locuitori în Honduras, acesta fiind și recordul mondial. ''Această rată este ridicată ca urmare a mai multor factori: inegalitatea veniturilor, o cultură 'machistă' unde acceptarea violenței este mai puternică, prezența a numeroase arme de foc și o prezență importantă a drogurilor și a consumului de alcool'', a explicat Etienne Krug, șeful Departamentului pentru prevenirea violenței și a traumatismelor al OMS. La cealaltă extremă, în țări precum SUA (5,4 omucideri la 100.000 locuitori), Franța (o omucidere la 100.000 locuitori) sau Japonia (0,4 omucideri la 100.000 locuitori) se înregistrează niveluri scăzute ale ratei omuciderilor. În medie, jumătate dintre asasinate au fost comise cu arme de foc. Documentul OMS mai indică faptul că între 100 și 140 de milioane de fete și femei au fost supuse mutilării genitale în 2012, 70 de milioane de fete au fost forțate să se căsătorească înainte de a împlini 18 ani, iar 7% din femei riscă să fie victime ale violurilor pe parcursul vieții lor.

Taguri articol


12