Angajaţii societăţii Tonis Trade, care deţine mai multe magazine de electronice şi electrocasnice, au descoperit că în urmă cu cîteva zile au acordat unor persoane credite pe acte false. Luni şi marţi, Florina Iacob, de 24 ani, din Năvodari şi Florentin Gheorghe, de 32 ani, s-au prezentat la magazinele acestei societăţi şi au achiziţionat în rate mai multe bunuri. Ieri, cele două persoane şi-au făcut din nou apariţia într-unul din magazinele Tonis Trade solicitînd un alt credit, bineînţeles tot cu acte false. De data acesta, angajaţii societăţii nu s-au mai lăsat păcăliţi şi au chemat Poliţia. Oamenii legii sosiţi la faţa locului au reuşit să îi prindă pe Iacob şi Gheorghe în flagrant. În urma cercetărilor efectuate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Constanţa s-a stabilit că cei doi, care nu au nicio ocupaţie, au falsificat adeverinţe de salarizare şi cărţi de muncă reuşind să păcălească, pe lîngă angajaţii Tonis şi pe cei ai societăţii Domo. Pînă în prezent, poliţiştii au descoperit un prejudiciu de peste 100 milioane lei. Oamenii legii continuă cercetările avînd suspiciuni că înşelătoria celor doi nu s-a limitat numai la cele două societăţi.