Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a confirmat ratingurile României pentru datoriile în valută, \"BBB minus/A-3\", şi datoriile în lei, \"BBB/A-3\", menţinînd perspectiva negativă, care reflectă reacţia necorespunzătoare a autorităţilor la amplificarea dezechilibrelor macroeconomice. \"Ratingurile României sînt susţinute de potenţialul ridicat de creştere, nivelul redus al datoriilor guvernamentale şi de apartenenţa la Uniunea Europeană, care reprezintă o bază pentru politica economică\", a declarat analistul S&P, Marko Mrsnik. El a arătat că ratingurile sînt constrînse însă de mediul politic, care poate afecta reacţia decisivă a autorităţilor în cazul unor provocări de natură economică (cum ar fi supraîncălzirea economiei şi condiţiile tot mai dificile de pe piaţa internaţională a creditelor). Deprecierea leului reprezintă o provocare semnificativă pentru autorităţile din sectorul financiar, ca urmare a accelerării inflaţiei, care va depăşi în 2008, pentru al doilea an consecutiv, ţinta stabilită de Banca Naţională a României (BNR). O altă problemă o reprezintă volumul mare al creditelor în valută. BNR a răspuns acestor probleme prin înăsprirea condiţiilor de creditare în monedă locală şi aplicarea unor măsuri mai stricte în cazul împrumuturilor în valută. S&P consideră însă că este prea devreme să evalueze efectul acestor măsuri asupra creşterii creditelor, în special în cazul celor în valută. De la jumătatea anului trecut, leul s-a depreciat cu aproape 20% faţă de euro, proces care ar putea contribui la atenuarea deficitului de cont curent, care, în 2007, a fost de circa 14% din Produsul Intern Brut (PIB), notează S&P. Totuşi, agenţia anticipează că deficitul de cont curent se va menţine la peste 10% din PIB pînă la sfîrşitul anului 2010. Ratingurile pot fi revizuite în sens negativ, în următoarele 12-18 luni, dacă dezechilibrele externe se vor amplifica, iar România va continua să aplice politici bugetare şi salariale ciclice, sau dacă perspectiva economică se va înrăutăţi, a arătat analistul S&P. Pe de altă parte, perspectiva ratingurilor ar putea fi îmbunătăţită la \"stabilă\", dacă strategia politică va conduce la o politică bugetară şi salarială prudentă, menită să menţină stabilitatea macroeconomică. Un alt factor pozitiv ar fi atenuarea dezechilibrelor externe şi a riscurilor macro-financiare.