Raul revine în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raul revine în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din Liga Campionilor

Sport 29 Septembrie 2006 / 00:00 762 accesări

Căpitanul echipei Real Madrid, Raul Gonzalez, a revenit pe primul loc în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe goluri marcate în Liga Campionilor, datorită celor două reuşite din partida cu Dinamo Kiev, disputată marţi, în grupa E a competiţiei, din care face parte şi Steaua. Potrivit site-ului oficial al grupării madrilene, Raul a ajuns la cota de 53 de reuşite în cea mai importantă competiţie intercluburi, devansîndu-l pe ucraineanul Andrei Şevcenko (52 de goluri), care s-a transferat în această vară de la AC Milan la Chelsea. Potrivit cotidianului "Marca", Raul şi Şevcenko s-ar afla, însă, la egalitate, cu cîte 53 de reuşite, în timp ce primul ar avea un avans de opt goluri, dacă s-ar contabiliza şi golurile marcate în tururile preliminare. Următorii doi fotbalişti pe lista all-time a celor mai buni marcatori din Liga Campionilor sînt fosta glorie a echipei Real Madrid Alfredo Di Stefano şi atacantul olandez al formaţiei antrenate de Fabio Capello, Ruud Van Nistelrooy, ambii cu cîte 49 de goluri. Locul patru în clasamentul celor mai buni marcatori din LC aflaţi încă în activitate îi revine francezului Thierry Henry, de la Arsenal Londra, cu 42 de reuşite.



12