Rebeli yemeniţi de etnie houti au confiscat vehicule aparţinând ambasadei americane la Sanaa parcate pe aeroportul din capitală şi i-au împiedicat pe puşcaşii marini americani care plecau din ţară să-şi ia armele cu ei, a declarat un oficial de la aeroport, citat de CNN. Aceste acţiuni au avut loc după ce SUA, Marea Britanie şi Franţa au suspendat, temporar, operaţiunile misiunilor şi şi-au retras personalul diplomatic, din cauza instabilităţii din Yemen. Un oficial american de rang înalt a declarat pentru CNN că puşcaşii şi-au neutralizat armele şi le-au predat unor reprezentanţi yemeniţi din domeniul securităţii, care i-au escortat la aeroport, deoarece puşcaşii urmau să plece cu un zbor comercial. US Marine Corps a negat imediat totul: ”Toate armele au fost distruse la ambasadă, înainte de plecare. Niciuna dintre ele nu a fost predată în niciun fel, nimănui. Distrugerea armelor la ambasadă şi pe aeroport a avut loc în conformitate cu planul aprobat de distrugere. Oficiali de la ambasada SUA au ars, în noaptea de miercuri spre joi, zeci de mii de documente şi au distrus armele din depozitul misiunii, la Sanaa“, au declarat angajaţi yemeniţi.ai ambasadei.
Yemenul, ţară în care se află cartierul general al filialei al-Qaida în peninsula Arabia (AQPA), una dintre cele mai temute şi influente organizaţii teroriste operaţionale din lume, reprezintă un partener important al Washingtonului în regiune, în lupta împotriva islamiştilor. SUA păstrează, în pofida ameninţării acestui parteneriat, forţe speciale în ţară, în cadrul eforturilor sale în lupta împotriva terorismului, iar militari americani sunt activi în Yemen.