Trei consilieri locali democrat liberali din Mangalia, susţinuţi şi de un liberal, îl critică pe primarul Claudiu Tusac că a deschis sute de procese civile profesorilor din localitate privind restiuirea unor drepturi salariale obţinute de aceştia în ultimii doi ani. „Considerăm că, dacă se dorea cu adevărat, se puteau găsi soluţii legale şi pentru rezolvarea acestei situaţii”, se arată într-un comunicat al PDL. În replică, primarul Claudiu Tusac spune că în spatele celor patru consilieri locali ar fi, de fapt, fostul edil Zanfir Iorguş, care face tot ceea ce este posibil ca să-l denigreze. „În primul rând, Primăria a fost obligată de către Curtea de Conturi Constanţa să le solicite profesorilor returnarea contravalorii tichetelor cadou primite în anul 2008. Mai bine Iorguş ar spune profesorilor că cei de la Curtea de Conturi m-au obligat să le iau banii profesorilor tocmai pe tichetele pe care le-a acordat şi el în 2008”, a adăugat Tusac. Primarul a mai afirmat că situaţia a fost explicată dascălilor cu prilejul vizitei în unităţile şcolare. “Am afirmat mereu că voi face tot posibilul pentru ca cetăţenilor să le fie bine atât timp cât nu voi încălca legea. Pentru tichetele cadou exista o lege, o hotărâre de Consiliul Local (HCL nr. 124/2008), erau banii prinşi în buget, deci toate aspectele legale erau îndeplinite. Am făcut ceea ce era corect şi conform legii la momentul respectiv, pentru ca în 2009 să vină economiştii Curţii de Conturi şi să interpreteze ei altfel legea scrisă de jurişti şi adoptată de Parlament”, a declarat primarul. Amintim că, în toamna lui 2009, Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi a Judeţului Constanţa, emitea către Primăria Municipiului Mangalia Decizia nr. 35, prin care primarul Claudiu Tusac era obligat să dispună măsurile legale pentru recuperarea sumelor constând în prime acordate cu prilejul sărbătorilor sau a drepturilor speciale pentru menţinerea sănătăţii muncii şi a contravalorii tichetelor cadou acordate cadrelor didactice. Ca răspuns la această decizie, la 25 februarie 2010, administraţia locală a introdus cerere de chemare în judecată a Curţii de Conturi pentru suspendarea efectelor Deciziei nr. 35/2009, precum şi anularea ei ca netemeinică. Primăria Mangalia a fost pusă într-o situaţie dificilă: solicitarea recuperării sumelor menţionate atât de la propriii angajaţi cât şi de la personalul din învăţământ. De amintit că drepturile angajaţilor din primărie au fost câştigate în instanţă la sfârşitul anului 2007. printr-un proces cu Instituţia Prefectului şi decizia trebuia pusă în aplicare. „Sunt de acord cu cadrele din învăţământ, este firesc să fie supărate, dar nu pe mine. Eu am respectat legea şi asta fac şi acum. Sunt obligat să iau această decizie dificilă, nu am altă soluţie. Îi înţeleg. Sper să câştig procesul cu Curtea de Conturi, pentru ca profesorii să nu mai fie obligaţi să restituie acele drepturi băneşti”, a încheiat primarul Claudiu Tusac.