Conflictul dintre cei opt consilieri locali din Cogealac care doresc dizolvarea Consiliului Local în instanţă pentru că s-au săturat de ameninţările liderului administraţiei locale, Hristu Cati, şi restul de şapte aleşi locali, în frunte cu însuşi primarul comunei, ia proporţii astronomice şi riscă să stârnească un scandal monstru. Disputele dintre cele două tabere au început în urmă cu doi ani, de cum a ajuns în fruntea comunei Hristu Cati. Tărăboiul a luat amploare în aprilie, când consilierii PSD Gheorghe Tulică, Cornelia Pîndichi şi Constantin Alexe, consilierii PNL Ştefania Costoiu, Nicolae Butcaru şi Ion Soare şi doi consilieri PNŢCD, unul dintre ei, Ion Butcaru, fiind chiar un apropiat al primarului, au decis să nu se mai prezinte la şedinţele de Consiliul Local (CL) Cogealac, în semn de protest faţă de acţiunile primarului, despre care spun că sunt în defavoarea locuitorilor comunei şi doar pentru interesul său propriu şi personal. La rândul său, primarul e nemulţumit că Prefectura Constanţa a decis, în urma memoriului înaintat de cei opt consilieri locali, dizolvarea CL Cogealac şi susţine că, din cauza consilierilor care nu s-au prezentat la şedinţele de CL, nu poate retrage banii din Trezorerie pentru a repara sistemul de alimentare cu apă în comună. Apogeul scandalului dintre cele două tabele s-a consumat, ieri, când cei opt aleşi au făcut publică activitatea primarului Hristu Cati în cei doi ani de când se află în fruntea comunei. Printre altele, ei susţin că venirea lui Cati la Primăria Cogealac stă sub semnul mitei electorale, fiecare locuitor al comunei fiind răsplătit, în schimbul acordării votului pentru candidatul PNŢCD, cu suma de 500 de lei, iar în spatele sumelor colosale pe care fiecare locuitor le-ar fi primit stă Eolica Dobrogea SRL, o firmă apropiată a primarului, de unde ar fi primit banii pentru a ajunge primar. „Mie mi-a zis că dacă votez în CL cu Eolica îmi dă 100.000 de euro. Le promite oamenilor că le dă miliarde, iar oamenii îl cred”, a declarat Constantin Alexe. Declaraţiile sale sunt întărite şi de Cornelia Pîndichi, care spune că în actualul CL Cogealac toţi aleşii locali sunt şantajaţi şi ameninţaţi de primar. Conferinţa de presă a fost întreruptă brutal, ieri, de primar, de aleşii locali care îl susţin şi de liderul PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, însoţiţi de aprox. 100 de persoane, aşa-numita „masă de manevră”. Întâlnirea cu presa s-a sfârşit, iar discuţiile au degenerat în şiroaie de acuze mai mult sau mai puţin ortodoxe, transmise între tabere. Mai mult, cele câteva zeci de persoane din Cogealac, în frunte cu primarul comunei au protestat ieri şi în faţa Prefecturii faţă de dizolvarea CL şi au înaintat o petiţie către prefect, în care şi-au exprimat nemulţumirile. Vom reveni...