Fostul premier britanic Tony Blair a intrat într-o depresie atât de profundă după războiul din Irak, încât i-a spus lui Gordon Brown şi vicepremierului John Prescott că va demisiona de la conducerea Guvernului britanic în vara lui 2004, decizie asupra căreia a revenit ulterior. Degradarea stării psihice şi fizice a fostului premier a fost atât de accentuată încât acesta le-a mărturisit prietenilor săi că a fost confuz de câteva ori în timpul şedinţei săptămânale de întrebări în faţa Camerei Comunelor şi adeseori se trezeşte în cursul nopţii transpirat, potrivit unei cărţi scrise de jurnalistul Andrew Rawnsley, din care publicaţia „The Observer” publică numeroase extracte. În timp ce calităţile sale l-au ajutat să îşi ascundă depresia de public şi de majoritatea subordonaţilor săi, tulburarea sa era atât de gravă încât a decis că este necesar să îi predea conducerea lui Gordon Brown la mijlocul celui de-al doilea mandat al său.

Tony Blair şi-a exprimat clar intenţia de a demisiona în cadrul unei cine cu Gordon Brown şi John Prescott, în noiembrie 2003 şi, ulterior, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Prescott, în primăvarea lui 2004. „Irakul reprezenta un fel de nisipuri mişcătoare care îl înghiţeau. Atrocităţi. Acele fotografii groaznice de la Abu Ghraib. Şi a început să piardă oamenii care îl susţinuseră până atunci. A fost prins în acest tunel întunecat şi nu vedea nici o cale de ieşire”, a declarat Sally Morgan, directorul pentru relaţii guvernamentale al lui Tony Blair.

Perioada neagră a lui Tony Blair de la sfârşitul lui 2003 şi începutul lui 2004 a fost însoţită de probleme cu inima şi anxietate generată de faptul că băiatul său cel mic suferea la şcoală din cauza lipsei de popularităţi a războiului din Irak. „Era foarte jos, era foarte singur şi foarte obosit”, a declarat prietena şi colega sa de Cabinet, Tessa Jowell. După alegerile locale din iunie 2004, care au fost destul de proaste pentru laburişti, dar nu dezastruoase, entuziasmul lui Tony Blair pentru funcţia pe care o deţinea a revenit, luând decizia să rămână în luptă pentru alegerile din 2005, pe care partidul său le-a câştigat.