Aproximativ 4.100 de tone de gunoi se află pe străzile din Neapole, iar Guvernul italian a trimis militari pentru a face faţă acestei crize care continuă, în pofida unui plan de urgenţă lansat în 2009. În noaptea de duminică spre luni, pompierii din acest oraş au intervenit pentru a stinge 28 de incendii la gunoaie. Situaţia este cu atât mai preocupantă cu cât temperaturile cresc în acest anotimp, făcând mirosul de pe anumite străzi insuportabil, existând şi riscuri pentru sănătate. Pentru atenuarea riscurilor, echipele au aruncat dezinfectant pe gunoaie. În pofida promisiunilor repetate ale autorităţilor locale şi Guvernului, oraşul Neapole este, din nou, invadat de gunoi, de mai multe zile, după o uşoară perioadă de linişte, la sfârşitul lui 2010 - începutul lui 2011. La sfârşitul lunii noiembrie, Berlusconi a promis că problema deşeurilor va fi soluţionată rapid, iar la 26 noiembrie, Comisia Europeană a avertizat Roma să creeze, sub ameninţarea cu sancţiuni financiare, un nou plan de tratare a deşeurilor, în regiunea oraşului Neapole. Guvernul a adoptat un decret menit să accelereze procedurile administrative pentru construirea de centre de tratare şi incinerare a deşeurilor.
Neapole nu reuşeşte să scape de deşeuri din cauza lipsei de incineratoare, aglomerării provocate de aruncarea gunoaielor din regiune şi opoziţiei populaţiilor locale faţă de utilizarea sau extinderea gropilor de gunoi în aer liber, ajunse la saturare. Societatea însărcinată cu colectarea şi gestionarea deşeurilor la Neapole, Asia, a subliniat că problema nu este colectarea gunoaielor, ci absenţa locurilor adecvate pentru descărcare şi tratare. Situaţia de la Neapole s-a aflat, deja, în atenţia presei internaţionale, în 2007-2008, care a prezentat fotografii cu centrul istoric al oraşului invadat de gunoi şi a criticat incapacitatea Guvernului de centru-stânga de a face faţă, lucru care a favorizat victoria lui Silvio Berlusconi în alegerile legislative din primăvara lui 2008 şi revenirea acestuia la putere. În perioada respectivă, autorităţile au promis construirea de incineratoare, care nu au fost realizate. Potrivit experţilor, sunt necesari cel puţin trei ani pentru construirea instalaţiilor necesare degajării oraşului Neapole.