Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, împrăştie ameninţări în stânga şi în dreapta de parcă actuala Putere se lasă intimidată de manevrele fostului şef de stat. În continuare, Băsescu se crede şef peste portocaliii şi chiar peste liderul PDL Vasile Blaga şi aruncă bomba că PDL s-ar putea să nu fie reprezentat în secţiile de votare, sub pretextul că USL ar putea frauda referendumul. „Delirul” lui Băsescu, expus, luni seară, în direct la televiziunea B1 TV, a umplut paharul pentru Dan Voiculescu, care consideră, într-o scrisoare deschisă, că „războiul lui Traian Băsescu împotriva românilor a ajuns în faza finală”:
„Acuzaţiile violente la adresa unui trust de presă independent şi monitorizarea ziariştilor constituie o gravă încălcare a libertăţii presei. Asigur pe toţi jurnaliştii trustului Intact că vor fi, în continuare, protejaţi de orice ameninţări sau presiuni de natură politică sau economică. Cât timp există o justiţie liberă, cetăţeanul Traian Băsescu şi întregul său clan nu vor putea îngrădi libertatea de expresie şi de conştiinţă a jurnaliştilor. Vom apela la toate procedurile legale pentru a proteja libertatea presei, atât la instanţele interne, cât şi la cele internaţionale.
2. Un mesaj direct pentru cetăţeanul Traian Băsescu: Traiane, îţi înţeleg jocul. Încerci, la fel ca în 2009, să creezi un inamic public pe spatele căruia să te salvezi. Faci trei greşeli capitale. Prima greşeală: minciuna din 2009 nu mai funcţionează în 2012; astăzi, românii au înţeles cine eşti. A doua greşeală: românii au deja un inamic public, cel care i-a minţit, i-a umilit, a tăiat abuziv salarii, a impozitat ilegal pensii, a generat ură şi scandal, a jignit istoria, valorile naţionale, mamele şi nou-născuţii şi a încercat să controleze întreaga ţara. Ştiu că îţi plac ghicitorile. Ghici, ghicitoarea mea cine este inamicul public al românilor? A treia greşeală: eu înţeleg că eşti disperat şi nu intru în jocul disperării tale. Nu voi răspunde cu ură la ură, ci cu decenţă şi calm. Nu voi amplifica scandalurile din care te hrăneşti, din contră, le voi ignora.
Traian Băsescu, eşti un accident nefericit în istoria modernă a României. Vor urma încă 3 - 4 zile cumplite. Vei iradia ură, vei instiga la conflict, vei încerca să destabilizezi instituţii fundamentale, vei striga fraudă, vei asmuţi străinii împotriva românilor, vei încerca să antrenezi în prăbuşirea ta însăşi prăbuşirea statului român. Am încredere că România va supravieţui cu bine acestor 3-4 zile în care vei declara război total românilor. Din 29 iulie, sper că România se va elibera de coşmar. Sper că românii vor reîncepe să zâmbească, să trăiască normal, să se bucure de familii, de vise împlinite, de viaţă. Trebuie să ne eliberăm de ură şi de urât. România are dreptul la bine. Pe 29 iulie, românii se vor scutura de rău şi vor vota pentru bine.”
Dan Voiculescu