LIBERALII TAIE ÎN CARNE VIE
Cei mai categorici în ceea ce priveşte deschiderea Biroului Ţinutului Secuiesc la Buxelles au fost liderii Opoziţiei, care au taxat din start această intenţie. În acest sens, preşedintele PNL Crin Antonescu, a afirmat, ieri, că i s-a spus că un liberal ar fi participat la Bruxelles, la înfiinţarea Biroului Ţinutului Secuiesc, dar a adăugat că informaţia nu este verificată, dar că “dacă există aşa ceva, omul va fi exclus din PNL fără niciun fel de discuţie”. De asemenea, liderul PNL a mai afirmat că susţine întru totul declaraţia liberalul Puiu Haşotti care a regretat că nu există o lege prin care să i se retragă cetăţenia lui Laszlo Tokes, unul dintre iniţiatorii Biroului Ţinutului Secuiesc. Mai mult, Antonescu a criticat, din nou, atitudinea autorităţilor române faţă de înfiinţarea Biroului Ţinutului Secuiesc, subliniind că reacţia lui Traian Băsescu este de neacceptat. Pentru a nu fi acuzat că nu are reacţie, premierul Emil Boc a spus că Guvernul nu recunoaşte şi nu a recunoscut niciodată entităţi care nu sunt cuprinse în prevederile Constituţiei, referindu-se la deschiderea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.
INTEGRITATE AFECTATĂ
Poate cea mai vehementă poziţie a venit de la Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), care a anunţat că îi acţionează în instanţă pe europarlamentarii UDMR Iuliu Winkler şi Sogor Csaba şi pe vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo, iniţiatori ai demersului de înfiinţare a reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, pentru “complot” şi “acţiuni împotriva ordinii consituţionale”. „Reprezentanţa Ţinutului Secuiesc constituie - de facto - un pas concret în obţinerea unei autonomii teritoriale pe criterii etnice a zonei, deşi la ultimul recensământ numărul secuilor se situa sub 1.000 de persoane”, au spus reprezentanţii FACIAS. Fundaţia a mai considerat că prin „tolerarea unei astfel de abordări la nivelul instituţiilor europene sunt anulate principii constituţionale precum suveranitatea, unitatea şi indivizibilitatea statului român”. De asemenea, reprezentanţii FACIAS afirmă că înfiinţarea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles poate provoca tensiuni sociale.