S-ar părea că l-am cam neglijat pe Traian Băsescu, în ultimele cîteva zile… Dar, dacă presa se plictiseşte ori îl ignoră, el face tot posibilul să se bage în seama ziariştilor, ca să zic aşa. Haideţi, deci, să ne întoarcem, nu la oile, ci la „berbecul” nostru, cel de aproape fiecare zi!

Ultima fumigenă aruncată pe piaţă de preşedintele în exerciţiu, spre sfîrşitul săptămînii trecute, este şmecheria cu „îndoiala” asupra candidaturii pentru un nou mandat la Cotroceni. Ce alt subiect putea fi mai copios pentru gazetari, decît acesta? Nu-i vorbă, Băsescu este capabil de orice decizie imprevizibilă sau piruetă politică şi de aceea nu poţi şti niciodată cînd minte ori spune adevărul, însă, în acest caz, riscul de a nu mai candida îl expune la pericole penale mult prea mari, ca să-şi permită un asemenea lux! Totuşi, am sentimentul că, în adîncul cel mai ascuns al sufletului său, actualul preşedinte este încercat de un fior de îndoială în privinţa şanselor sale reale de a cîştiga, mai ales dacă pleacă de la socoteala evidentă că, în al doilea tur, PSD şi PNL vor vota împotriva sa. Singura speranţă ce i-a mai rămas, cu toate că este destul de firavă, ar fi aceea că nu toţi simpatizanţii celor două partide vor asculta recomandările electorale date de liderii de la centru. Însă o asemenea logică politică implică o doză foarte mare de aproximare, lipsindu-l de orice garanţii… Cea mai „sănătoasă” metodă rămîne tot răzgîndirea, care seamănă cu un joc „de-a v-aţi ascunselea” cu alegătorii şi păstrează suspansul electoral.

Răzgîndirea, ca manevră politică, este o meteahnă veche a lui Traian Băsescu, dar a fost folosită cu succes şi de fostul premier Tăriceanu, dacă mai ţineţi minte! Cu vreo 15 ani în urmă, dacă nu chiar şi mai mult, în primul său mandat ca ministru al Transporturilor, Băsescu nu credea în ruptul capului în necesitatea construirii de autostrăzi româneşti. Puţin mai tîrziu, a comentat tendenţios Legea 18, din 1996, cu privire la casele naţionalizate, dar în momentul cînd a ajuns primar general al capitalei a făcut retrocedări de-a valma, considerîndu-le un „principiu capitalist”. Cu ocazia referendumului de suspendare a anunţat că îşi dă demisia „în 5 minute”, după care ştiţi ce a urmat… Recent, a susţinut public evitarea restructurărilor de posturi, mai ales în cazul bugetarilor, dar s-a răzgîndit peste noapte, ca şi în cazul sprijinului politic pentru Monica-Iacob Ridzi. Lista este mai lungă, însă eu m-am rezumat la cele mai celebre exemple.

Se pare că un astfel de obicei balcanic, total dezonorant într-o societate cu adevărat civilizată, are un impact emoţional asupra alegătorilor pe efectele căruia scontează Traian Băsescu încă o dată. Nu ştiu ce socoteli secrete îşi face, dar, din punctul meu de vedere, faptul că recurge din nou la o asemenea manevră este dovada paradoxală că actualul preşedinte se teme, în ascuns, să intre în pielea candidatului şi trage de timp. În plus, sînt aproape sigur că se întreabă neliniştit dacă ulciorul va merge şi de data asta la apă… Numai că ulcioarele nu seamănă cu vapoarele!