În cursul zilei de vineri, pe raza municipiului Constanţa a avut loc o razie de amploare la care au participat poliţiştii din cadrul tuturor secţiilor de poliţie. Oamenii legii spun că în urma unei statistici s-a constatat că în ultima perioadă a crescut rata furturilor de grătare pluviale şi capace metalice amplasate pe căminele de vane şi căminele apometrice. Poliţiştii spun că în baza datelor şi a sesizărilor primite de la Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa s-au verificat punctele de lucru ale Centrelor de colectare deşeuri metalice reciclabile. Oamenii legii spun că hoţii de fier vechi fură aceste componente pentru a le valorifica. Pe parcursul acţiunii, oamenii legii au discutat cu administratorii centrelor de colectare a metalelor feroase şi neferoase. Poliţiştii le-au pus în vedere administratorilor societăţilor de profil să nu mai achiziţioneze astfel de componente şi să anunţe poliţia de fiecare dată când se confruntă cu astfel de cazuri. Oamenii legii au verificat 31 de puncte de lucru şi în urma controalelor au fost constatate trei infracţiuni fiind dată o sancţiune pentru nerespectarea gestionării eficiente a deşeurilor industriale reciclabile în condiţii de protecţie a mediului şi a sănătăţii populaţiei. La una dintre unităţile comerciale verificate au fost descoperite 22 bucăţi tablă galvanizată, fiecare cu dimensiunea de 200X100X0,1cm, ce provin din decopertările ilegale ale conductelor de transport agent termic şi care nu au erau înregistrate în evidenţele societăţii.