Razie de amploare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Razie de amploare

Eveniment 07 Martie 2013 / 00:00 1554 accesări

Lucrătorii Secţiei 4 Poliţie Constanţa au efectuat ieri după-amiază o amplă acţiune pe raza de competenţă. Razia a avut loc în intervalul orar 6.00-8.00 şi 12.00 – 14.00, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă şi combaterea fenomenului infracţional în apropierea unităţilor de învăţământ. La acţiune au participat şi poliţişti Gărzii de Coastă, lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere, dar şi poliţişti locali. În timpul acţiunii oamenii legii au oprit în trafic 155 de maşini şi au legitimat 168 de persoane. Poliţiştii au constatat patru infracţiuni judiciare şi au dat zece amenzi în valoare de 3.100 de lei. Trei persoane s-au ales cu dosar penal pentru port ilegal de armă albă, după ce oamenii legii au descoperit în autoturismele lor bâte şi cuţite. În maşina unui tânăr din Valul lui Traian, poliţiştii au descoperit un cuţit cu lama de 19 centimetri şi o bâtă din lemn cu lungimea de aproximativ 75 de centimetri, în autoturismul unui alt tânăr din Năvodari au găsit o bâtă de lemn de aproximativ 50 de centimetri, iar o altă bâtă de 60 de centimetri a fost găsită în maşina unui constănţean. (A.R.)

Taguri articol


12