Razie la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Razie la Medgidia

Eveniment 20 August 2011 / 00:00 908 accesări

Poliţiştii din Medgidia au executat, vineri dimineaţă, între orele 06.00 şi 10.00, o razie ce a vizat depistarea persoanelor care comit infracţiuni, identificarea celor care se sustrag activităţilor de urmărire penală şi a persoanelor condamnate ce se sustrag executării pedepselor privative de libertate. În timpul acţiunii, poliţiştii l-au identificat pe Adrian Dinu, de 28 de ani, din Medgidia, suspectat de comiterea unui furt dintr-un magazin al unei asociaţii familiale, faptă comisă în noaptea de 13 spre 14 martie. Prejudiciul în valoare de 300 de lei a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate. Totodată, oamenii legii l-au reţinut şi pe Ion Mercan, de 25 de ani, din Medgidia, care figura în evidenţele poliţiei ca urmărit de către Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor, fiind suspectat de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că în cadrul aceleiaşi acţiuni au fost prinşi în flagrant delict şi Grigore Zaif, de 46 de ani, din Jurilovca, judeţul Tulcea, şi Ion Muscă, de 48 de ani, din Medgidia, care furau mai multe eclise ale parapeţilor situaţi pe marginea Drumului Naţional 22C. În arestul poliţiei au ajuns şi Ozlem Ibram, de 28 de ani, George Negrici, de 26 de ani, şi Gabriel Porojan, de 18 ani, toţi din Medgidia, care se sustrăgeau cercetărilor în mai multe dosare penale aflate în lucru.



12