Poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din Cernavodă în colaborare cu lucrători din cadrul Poliţiei de Frontieră au organizat, joi seară, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de prostituţie pe autostrada Cernavodă - Bucureşti. În timpul verificărilor, în zona km 160, oamenii legii le-au surptins în flagrant, în timp ce întreţineau raporturi sexuale orale cu doi bărbaţi, pe Denisa N., de 17 ani, şi Mariana Panait, de 23 de ani, ambele din Cernavodă. Pe numele lor, oamenii legii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie. La câţiva kilometri de acestea, poliţiştii au depistat-o şi pe Florentina T., de 17 ani, din Cernavodă, care atrăgea conducătorii auto în vederea întreţinerii cu aceştia de raporturi sexuale contra cost. Tânăra a fost amendată.