Razii de amploare ale polițiștilor! Amenzi de aproape 2.000.000 de lei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ultimele zile

Razii de amploare ale polițiștilor! Amenzi de aproape 2.000.000 de lei!

Eveniment 07 Martie 2016 / 18:48 799 accesări

Polițiștii au organizat, în ultimele zile, ample acțiuni de control în ceea ce privește domeniul transporturilor. Conform Poliției Române, în primele patru zile ale operațiunii au fost verificate 2.500 de autovehicule, s-au constatat 284 de infracțiuni și au fost date amenzi în valoare totală de 1.800.000 de lei. Operațiunea a avut loc în intervalul 3 - 6 martie, "în județele limitrofe cu statele non-UE, respectiv Satu Mare, Maramureș, Suceava, Tulcea, Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Caraș-Severin, Mehedinți și Timiș", după cum se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Română. "Polițiștii au fost prezenți și în trenurile și navele de călători, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului, precum și pentru salvarea de vieți și menținerea ordinii publice", se mai precizează în documentul citat.

Oamenii legii au descoperit 284 de fapte penale, dintre care 162 în flagrant, și au aplicat 7.005 sancțiuni contravenționale, a căror valoare atinge pragul de 1.818.698 de lei. "Polițiștii au intervenit și au aplicat 899 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 142 de sancțiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 25 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor", se mai arată în comunicatul Poliției.

În urma acțiunilor, nu mai puțin de 1.683 de șoferi au fost sancționați pentru nerespectarea limitei legale de viteză. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 287 de permise de conducere (52 pentru consum de alcool, 64 pentru viteză) și au retras 121 de certificate de înmatriculare auto.

Taguri articol


12