Constănțenii care sunt în căutarea unei reprezentații pe scena de teatru sunt așteptați duminică, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat Constanța (TSC), la spectacolul „Razna prin povești”. Piesa este inspirată de Ion Creangă și pusă în scenă de Nicolae Poghirc. Muzica îi aparține lui Liviu Manolache, iar scenografia este semnată de Sanda Mitache. Biletele pentru acest spectacol au prețuri de 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari, respectiv 25 de lei pentru adulți.
Spectacolul a participat în aprilie la prima ediție a Festivalului „Hansel și Gretel”, la Opera Comică din București, unde a fost foarte bine primit și a stârnit nenumărate hohote de râs și voie bună. Spectacolul a fost selecţionat, bucurându-se de un mare succes, chiar dacă nu a fost un festival cu premii. „Razna prin povești” este un spectacol care îi va introduce pe cei din sală în universul lui Creangă și va prezenta binecunoscutele povești „Soacra cu trei nurori” și „Prostia omenească”.