Retras în urmă cu aproape doi ani din activitatea competiţională, Răzvan Florea va demara la Constanţa cel mai mare proiect privat de infrastructură din înotul românesc. Singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc va construi în centrul oraşului de la ţărmul mării un bazin, investiţia ridicându-se la o jumătate de milion de euro.
„Vreau să dau ceva înapoi înotului, care m-a ajutat să devin omul de acum, şi oraşului meu. Este un risc, mai ales că investiţia se ridică la o jumătate de milion de euro, dar este un risc pe care mi-l asum. Înotul are nevoie de astfel de proiecte, mai ales în Constanţa, pentru că suntem deficitari faţă de alte oraşe din ţară, unde există piscine olimpice. Nu mi-e teamă. Mi-am petrecut aproape toată viaţa la bazin, asta ştiu se fac cel mai bine şi întreg proiectul se mulează pe ceea ce-mi place. Speranţa mea este ca din ce în ce mai mulţi copii să înveţe să înoate, să facă mişcare şi, de ce nu, să apară un nou Răzvan Florea”, a explicat fostul mare sportiv. Lucrările, care vor începe la mijlocul lunii februarie, vor dura cel mult doi ani, construcţia urmând să fie ridicată pe strada Avram Iancu, în zona ICIL, în locul unei hale aflate în paragină. Am avut noroc cu terenul, pe care-l aveam de ceva vreme, pentru că este greu de găsit un loc unde să poţi ajunge uşor din toate colţurile oraşului. Complexul se va întinde pe 600 de metri pătraţi, va avea un bazin cu dimensiuni semiolimpice, cu patru culoare, şi încă unul pentru copii mici de 2-3 ani, completat cu vestiare, două saune, un magazin de echipament sportiv şi un bistrou pentru însoţitori. Totul va costa 500.000 de euro, dintre care 200.000 de euro din fonduri europene. Am primit ajutor şi din partea Federaţiei Române de Nataţie, care mi-a dat o recomandare, dar şi de la DJST Constanţa”, a spus Răzvan Florea.
Noul complex va servi şi ca bază de pregătire pentru clubul patronat de fostul înotător, denumit după oraşul unde a cucerit “bronzul” olimpic la 200 metri spate. Scopul meu este creşterea numărului de copii care vor să înoate şi popularizarea acestui sport, de la cele mai mici vârste până la cele mai înaintate. În paralel, vom încerca să implementăm un program şi în cadrul instituţiilor de învăţământ pentru a aduce copii la bazin. Vom începe cu grădiniţele private, dar nu ne vom opri aici. Sigur, dimensiunile bazinului nu permit desfăşurarea competiţiilor oficiale, ci doar concursuri pentru amatori, dar va fi un loc excelent pentru pregătire şi pentru sportivii de la clubul meu, Atena Sport Club. În acest moment suntem trei instructori, care învăţăm peste 70 de copii să înoate. Cei mai mulţi au în jur de 6 ani şi sunt încă în faza de iniţiere, dar există şi două grupe de avansaţi, de până la 10 ani, care au început să participe la concursurile naţionale”, a declarat Răzvan Florea.
NU REGRETĂ RETRAGEREA. Chiar dacă ar fi putut bifa a patra participare la Jocurile Olimpice, fostul mare campion nu regretă că s-a retras la nici 30 de ani. „Sunt convins că aş fi făcut baremul de calificare, dar nu mai aveam timp să mă pregătesc aşa cum ar fi trebuit. Am vrut să fiu aproape de familie, să încep un alt drum şi decât să faci cinci lucruri deodată şi să le faci prost, mai bine te concentrezi asupra unui singur proiect. Nu am simţit atât de rău trecerea de la sportiv la viaţa de zi cu zi. Probabil că a contat mult şi faptul că am rămas în domeniu. Merg aproape zilnic la bazin, unde îi pregătesc pe copii, mai am şi micul meu business cu echipament sportiv şi am fost pe la câteva concursuri ca antrenor, unde m-am întâlnit cu foştii colegi. Sigur, îmi lipsesc unele momente, dar am câştigat altele. Îmi petrec mai mult timp cu familia, am doi copii de crescut şi am grijă de ei”, a explicat Răzvan Florea, care participă în concursurile de masters şi are deja în palmares două titluri mondiale, cucerite anul trecut la Goteborg, în probele de 100 şi 200 metri spate, la categoria de vârstă 30-35 de ani: „Sunt legitimat la Reşiţa 07, pentru care concurez în întrecerile de masters pe plan internaţional. Sunt competiţii extraordinare, unde vin nume mari, foşti campioni mondiali, iar în tribune sunt 8.000 de spectatori. Este impresionant că, în ţările civilizate, toate lumea face mişcare şi sunt o grămadă de concurenţi şi la categoria peste 75 de ani. La un concurs a fost şi un fost mare campion care tocmai ce împlinise 94 de ani. Ar fi trebuit să merg şi anul acesta la Campionatele Europene, în toamnă, dar mi-am fracturat mâna cu trei zile înainte de plecare. Anul viitor sunt programate Campionatele Mondiale în localitatea italiană Riccione, unde particip la patru probe şi am ca obiectiv un nou titlu mondial”.