Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” aniversează, în această perioadă, zece ani de existenţă. Cu prilejul acestui moment marcant pentru viaţa universitar-artistică de la malul mării, Facultatea de Arte organizează Simpozionul Internaţional Învăţămînt-Cercetare-Creaţie, în cadrul căruia sînt programate mai multe activităţi artistice şi ştiinţifice de excepţie. Potrivit şefului Catedrei de Arte Plastice şi Decorative a Facultăţii de Arte, conf. univ. dr. Daniela Turcanu-Caruţiu, seria evenimentelor omagiale va fi deschisă de academicianul Răzvan Theodorescu. Acesta va susţine, la „Sala Senatului” din campusul Universităţii „Ovidius”, vineri, cu începere de la ora 13.30, o conferinţă a cărei temă va fi „Levantul - spaţiu istoric şi stare de spirit”. Personalitate controversată în scena politică românească, atît înainte de ’89 - cînd a devenit un personaj incomod pentru comunişti, fiind înlăturat din învăţămîntul superior -, cît şi după Revoluţie, Răzvan Theodorescu rămîne, însă, un reputat istoric, profesor, academician. Membru titular al Academiei Române, cu numeroase lucrări de istorie a artei şi religiei, acesta este şi deţinătorul prestigiosului premiu Herder al Universităţii din Viena.