RCJ Farul - CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

RCJ Farul - CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

Sport 26 Octombrie 2010 / 00:00 523 accesări

La sediul Federaţiei Române de Rugby (FRF) a avut loc, ieri, tragerea la sorţi a partidelor din sferturile de finală ale Cupei României. Sorţii au decis ca RCJ Farul să întâlnească în această fază a competiţiei pe CSM Bucureşti, echipă care a încheiat ultimul sezon al Diviziei Naţionale pe locul 7. „Vom întâlni un adversar pe care nu îl cunoaştem şi cred că va fi un meci interesant. CSM-ul este totuşi o echipă din al doilea eşalon al Diviziei Naţionale, iar noi trebuie să confirmăm valoarea pe care o avem. Până la ora partidei sperăm să îi recuperăm şi pe Buţugan şi Carpo, care au lipsit la Petroşani din cauza unor accidentări. Este un meci important şi avem nevoie ca şi căpitanul echipei (n.r - Carpo) să fie alături de noi. În plus, va reveni şi Natriashvili, care a fost plecat în Georgia pentru a se căsători. În schimb, Eugene Jantjies va absenta pentru că este convocat la lotul naţional al Namibiei. Va fi o provocare pentru noi acest meci cu CSM Bucureşti, deoarece întâlnim o adevărată selecţionată a României, pentru că la CSM s-au transferat jucători tineri de la toate echipele importante din România“, a declarat antrenorul principal al Farului, Mircea Paraschiv. Meciul dintre RCJ Farul şi CSM Bucureşti va avea loc sâmbătă, pe teren neutru. „Se va juca, cel mai probabil, la Tîrgovişte, dar o altă opţiune este şi Buzău. CSM ar fi dorit să jucăm la Bucureşti, dar am refuzat din start“, a spus Paraschiv. Iată programul complet al sferturilor de finală: RC Griviţa - Ştiinţa Baia Mare, Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti - RCJ Farul Constanţa şi U. Cluj - RCM Timişoara. Tragerea la sorţi a partidelor din semifinale va avea loc luni, 1 noiembrie.



12