RCJ Farul a început pregătirea pentru noul sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

RCJ Farul a început pregătirea pentru noul sezon

Sport 05 August 2008 / 00:00 1277 accesări

După o lună de vacanţă, RCJ Farul a reluat pregătirea cu gîndul la un nou titlu de campioană. Constănţenii s-au reunit ieri după-amiază, la Stadionul de rugby “Farul”, sub comanda antrenorului Leodor Costea, efectuînd un antrenament uşor, de readaptare la efort. La prima şedinţă de pregătire au participat 22 de jucători, în timp ce Petre Zapan şi Daniel Tudose şi-au privit coechipierii de pe margine, fiind accidentaţi. Majoritatea titularilor a absentat motivat, urmînd să se alăture lotului în scurt timp. Astfel, cinci georgieni, Bidzina Samkharadze, Giorgi Koshitahvili, Iuri Natriashvili, Uchava Kakhaber si Lasha Tavarkiladze, vor sosi la Constanţa pe 10 august, iar cei doi namibieni, Eugene Jantjies si Ryan Witbooi, sînt aşteptaţi în oraşul de la ţărmul mării pe 7 august. Alţi trei jucători, Daniel Carpo, Daniel Bejan şi Bogdan Petreanu sînt în cantonament cu echipa naţională şi vor reveni la Constanţa abia la finalul lunii septembrie, cînd “stejarii” se vor întoarce din turneul de pregătire pe care îl vor efectua în Noua Zeelandă, Fiji şi Samoa. Tot la echipa naţională se află şi ultimele achiziţii ale grupării de pe litoral, neozeelandezii Zane Winsdale şi Ben Aiona şi samoanul Jeff Lapana Makapelu, existînd varianta naturalizării lor dacă vor da satisfacţie. De altfel, preşedintele FRR, George Straton, a lăudat iniţiativa Farului de a transfera jucători din emisfera sudică, naturalizarea celor trei reprezentînd un stimulent pentru jucătorii români. Drept urmare, cei trei ar putea lipsi de la antrenamentele Farului, dacă vor prinde un loc în lotul “stejarilor” pentru turneul din emisfera sudică.

Constănţenii vor continua antrenamentele uşoare la Constanţa pînă pe 15 august, cînd este programată plecarea spre Iaşi pentru primul turneu al Campionatului Naţional de rugby în 7, care va avea loc pe 16 şi 17 august. Programul de pregătire va fi însă defintivat săptămîna viitoare, în funcţie de programarea celorlalte turnee din cadrul Campionatului Naţional de rugby în 7, la Bucureşti şi Constanţa, conducerea grupării de pe litoral urmînd să decidă dacă se va perfecta un stagiu de pregătire centralizată. “Urmează o perioadă în care fiecare jucător trebuie să muncească. Cine face faţă, va rămîne, cine nu, indiferent de nume, va pleca. Ultimul test îl reprezintă cele două partide de verificare cu Selecţionata Languedoc, programate pe 24 şi 27 august, la Constanţa”, a declarat directorul executiv al RCJ Farul, Aurelian Arghir.



12