Rugby-ul constănţean a demonstrat şi în acest an că este un important izvor de talente. După ce în 2011 echipa Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanţa a câştigat Campionatul Naţional Under 16, în acest an a venit rândul formaţiei de juniori Under 18 de la Rugby Club Judeţean Farul Constanţa să devină campioană naţională. Tinerii rugbyşti constănţeni au învins, duminică, în finala competiţiei, pe CSS Gura Humorului, scor 8-0 (3-0), la capătul unui meci în care ploaia a fost un adversar important pentru cele două echipe. Pe terenul “Constructorul-Cleopatra” din Complexul Sportiv “Badea Cîrţan” din Constanţa, locul de desfăşurare al turneului final, RCJ Farul Constanţa a întâlnit în marea finală pe CSS Gura Humorului, formaţie care învinsese în grupă pe Steaua Bucureşti, CSM Baia Mare şi Stejarul Buzău. Pe o ploaie care a îngreunat foarte mult circulaţia balonului, RCJ Farul a fost echipa mai pragmatică şi a fructificat mai bine şansele avute. Andrei Arghir a deschis scorul dintr-o penalitate de la aproximativ 30 m, în min. 15, în timp ce sucevenii au irosit patru astfel de oportunităţi. Emoţiile celor aproximativ 300 de suporteri care au îndurat frigul şi ploaia măruntă au fost risipite cu două minute înainte de final de Mistreanu, care a înscris singurul eseu al partidei şi a stabilit scorul final, 8-0 pentru RCJ Farul. Bucuria fariştilor a fost şi mai mare la final, Andrei Arghir fiind desemnat cel mai bun jucător al turneului.
RCJ FARUL, PRIMUL TITLU DIN ISTORIE LA JUNIORI. „Acest titlu înseamnă totul pentru noi, o mare bucurie după victoria finală şi pentru că am reuşit să ne luăm revanşa în faţa echipei care ne eliminase anul trecut din drumul spre finală. Bucuria este cu atât mai mare că am fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, dar este meritul întregii echipe. Nu aş fi reuşit fără ei. A fost o victorie meritată, suntem fericiţi, iar la anul vrem să obţinem un nou titlu”, a declarat Andrei Arghir. „Este rodul muncii a cinci ani de zile, un titlu pe care ni l-am dorit foarte mult. Constanţa a demonstrat şi în acest an că este o formatoare de campioni. Felicitări tuturor băieţilor pentru modul în care au reuşit să se adapteze condiţiilor grele de joc”, a precizat antrenorul Farului, Virgil Năstase. Campionii au fost răsplătiţi de Federaţia Română de Rugby cu un sejur de o săptămână la Predeal. Festivitatea de premiere a fost oficiată de vicepreşedintele Federaţiei Române de Rugby, Aurelian Arghir, fostul director al DJST Constanţa, Elena Frîncu, şi de fostul arbitru internaţional Vasile “Ţuţu” Chirondojan. „Felicit jucătorii pentru efortul depus şi propaganda adusă rugby-ului. De asemenea, vreau să le mulţumesc şi antrenorilor Iancu Băcioiu şi Adrian Tinca, cei care au început acest proiect care s-a finalizat prin câştigarea titlului”, a spus Aurelian Arghir. Iată şi celelalte rezultate - locurile 3-4: Olimpia Bucureşti - Steaua Bucureşti 17-33; locurile 5-6: Stejarul Buzău - Arieşul Turda 29-5; locurile 5-6: CSS Bîrlad - CSM Baia Mare 26-14.
Lotul de jucători al echipei RCJ Farul U18, campioană naţională în sezonul 2011-2012: Constantin Avram, Florin Barbu, Andrei Raicea, Alex Mistreanu, Ion Sărăcilă, Laurenţiu Ionescu, Răzvan Olescu, Mario Arvinte, Liviu Dumitru, Andrei Arghir, Alexandru Prodan, Ştefan Marin, Andrei Ciubotariu, Albert Stiopei, Cristinel Juravle, Horia Gheorghe, Dan Usatov, Robert Badiu, Georgian Burlacu, Alexandru Albu, Dănuţ Geileanu, Georgian Badea, Roberto Ştefan, Eduard Stoian, Ionuţ Munteanu şi Fănică Ivanov.