RCJ Farul Constanța, eliminată din Cupa României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugby / Cupa României, sferturi de finală: RCJ FARUL CONSTANȚA - DINAMO BUCUREȘTI 18-30

RCJ Farul Constanța, eliminată din Cupa României

Sport 30 Octombrie 2014 / 00:00 516 accesări

Aventura echipei Rugby Club Județean Farul Constanța în Cupa României s-a încheiat, din păcate, în faza sferturilor de finală. “Marinarii“ au fost învinși ieri, scor 30-18 (8-8), de Dinamo București, în meciul disputat pe stadionul “Ghencea II“, la capătul unei confruntări mult mai echilibrate decât o arată rezultatul final. Dinamo a început mai bine partida, iar după un drop-goal reușit de la aproximativ 30 m a înscris și primul eseu al întâlnirii, astfel că în min. 30 conducea cu 8-0. Replica Farului a venit două minute mai târziu, prin Taljard, care a finalizat cu eseu o acțiune colectivă, iar Vlaicu a restabilit egalitatea dintr-o lovitură de pedeapsă de la 35 m, la ultima fază a primei reprize: scor 8-8 la pauză. Același Vlaicu a adus RCJ Farul pentru prima oară în avantaj în min. 60, în urma unei lovituri de pedeapsă, însă Dinamo a revenit la conducere printr-un nou eseu transformat în min. 70, scor 15-11. A fost din nou rândul rugbyștilor constănțeni să preia inițiativa, iar peste doar trei minute Apostol a finalizat cu eseu o cursă superbă a lui Tuchashvili. Vlaicu a transformat dintr-o poziție dificilă, iar RCJ Farul conducea cu 18-15 în min. 73. Ultimele zece minute au fost însă dezastruoase pentru constănțeni, greșelile din defensivă oferind bucureștenilor șansa de a egala printr-o lovitură de pedeapsă și apoi să înscrie alte două eseuri, unul transformat, astfel că rezultatul final a fost 30-18 pentru Dinamo, care s-a calificat în semifinale. „O partidă frumoasă, în care băieții au încercat să câștige. Dinamo nu m-a impresionat, dar diferența a făcut-o dorința mai mare de victorie a lor, mai ales că noi nu aveam ca obiectiv acest trofeu. Sunt mulțumit de evoluția unor jucători tineri care au demonstrat și acum un nivel foarte bun, în special Olescu“ a declarat antrenorul Cristi Petre. Pentru RCJ Farul au evoluat: Nere, Taljard, Bădălicescu, Neacșu, Olescu, N. Ion, Van Neel, Agiacai, Jantjies, Vlaicu, L. Dumitru, Sabbagh, Apostol, Tuchashvili, Neagu. Au mai intrat: Sasu, Turashvili, Mototolea, Rusu, Niță, Sărăcilă. Rezultate înregistrate în celelalte trei sferturi de finală: Steaua București - CSM București 18-19, U. Cluj - CSM Baia Mare 7-29 și RCM Timișoara - CS Poli Agro Iași 123-0.

Taguri articol


12