Rugby Club Judeţean Farul nu a reuşit să se impună în confruntarea cu CSM Baia Mare din optimile Cupei României, fiind învinsă, sâmbătă, cu 47-18 (26-6). Meciul desfăşurat pe stadionul “Noua” din Braşov a fost controlat de formaţia băimăreană, care a reuşit primul eseu al întâlnirii încă din min. 3, prin uvertura Michael Wiringi. Acelaşi Wiringi şi Botezatu, de două ori, au mai marcat până la pauză alte trei încercări în terenul de ţintă al Farului, constănţenii replicând doar prin două lovituri de pedeapsă transformate de Apostol. Actul secund a început cu un nou eseu al băimărenilor, autor Ciuntu, pentru ca apoi RCJ Farul să reuşească două eseuri prin Ion Nicolae şi Marian Pîrvu, tabela indicând în acel moment 33-18 pentru Baia Mare. Bucur şi Wiringi au închis tabela cu alte două eseuri, ambele transformate, scorul final fiind 47-18 pentru vicecampioana României.
„Am arătat şi lucruri bune, şi mai puţin bune. Am dat posibilitatea şi celor tineri să evolueze împotriva unui adversar puternic şi pot spune că evoluţia acestora a fost destul de bună, mai ales că erau la prima partidă pentru echipa de seniori“, a declarat antrenorul Virgil Năstase. Pentru RCJ Farul au evoluat: Gorun, Cornei, Sasu, Pastramă, Agiacai, Raţiu, I. Adrian, I. Nicolae, L. Dumitru (debutant), Tinca, A. Ion, Gheară, Ştiopei (debutant), Apostol, Pîrvu. Au mai intrat: Sărăcilă, Raicea şi Marin - toţi debutanţi.
Rezultatele din celelalte partide din sferturi: CS Poli Agro Iaşi - U. Cluj 19-32, CSM Bucureşti - RC Bârlad 64-6 şi RCM Timişoara - Steaua Bucureşti 13-23.