Perioada de pauză prelungită pentru Rugby Club Judeţean Farul s-a cunoscut din plin la jocul de sîmbătă, de pe terenul “Farul“, împotriva echipei Steaua, bucureştenii impunîndu-se cu 24-19 (17-6). Lipsa jocurilor puternice, dar şi absenţa a numai puţin de nouă (!) dintre cei mai importanţi jucători, a făcut imposibilă misiunea formaţiei constănţene la primul ei meci din play-off. După un început echilibrat, în care ambele echipe au punctat cîte o dată în urma unor penalizări, Steaua s-a desprins la 17-3, datorită celor două eseuri reuşite de Borz şi Fercu, ambele transformate de Vlaicu. Aoina a redus din diferenţă în ultimul minut al reprizei, transformînd o lovitură de pedeapsă de la aproximativ 40 m, iar speranţele renăşteau pentru partea a doua. Alte două penalităţi transformate cu precizie de acelaşi Aoina au adus Farul, în min. 48, la doar un eseu în urma Stelei, 12-17, însă “militarii“ au culcat pentru a treia oară balonul în terenul nostru de ţintă în min. 56. Doar patru minute mai tîrziu, Aoina a reuşit singura încercare a Farului şi tot el a transformat pentru 19-24. În ciuda încercărilor echipei noastre de a înscrie eseul victoriei, pînă la final nu s-a mai întîmplat nimic notabil. Steaua cîştigă partida, iar Farul îşi trece în cont doar punctul defensiv. “Felicit Steaua petnru victorie. Au fost mai puternici în prima repriză, la noi s-a cunoscut şi lipsa jocurilor oficiale. Au existat şi unele greşeli ale arbitrilor însă asta este. Am sperat într-un rezultat bun, dar nu am reuşit şi ne pare rău că nu am putut oferi o victorie suporterilor. Sperăm să ne revanşăm miercuri, cu Baia Mare“, a declarat Bruce Hodder, antrenorul neo-zeelandez al Farului. “O partidă deosebit de crîncenă, s-a jucat de la egal la egal în multe momente. Maturitatea jucătorilor mei şi absenţa unor jucători de la Farul, au făcut diferenţat“, a spus, la final, Marin Moţ, antrenorul Stelei. Au marcat - pentru RCJ Farul: Aoina - un eseu, o transformare şi 4 lovituri de pedeapsă; pentru Steaua: Vlaicu 1 l.p.; Vlaicu 3 tr.; Borz, Fercu şi Tatu - cîte un eseu. Pentru RCJ Farul au evoluat: Tudosa, Bejan, Andrii, Agiacai, Buţugan, Carpo, Tavarkiladze, Chiriac, Lungu, Aoina, Gheară, Jantjies, Makapelu, M. Dumitru şi Nicolae. Au mai jucat: Turashvili şi Cr. Munteanu.
Într-o altă partidă disputată sîmbătă în turneul play-off, U. Cluj a învins, cu 23-15, pe RCM Timişoara. Partida Dinamo - CSM Baia Mare a fost reprogramată pentru 27 mai. Clasament play-off: 1. Steaua 60p; 2. Dinamo 49p; 3. Baia Mare 45p; 4. Farul 40p (echipă penalizată cu un punct); 5. Cluj 32p; 6. Timişoara 22p. RCJ Farul va juca următoarea partidă miercuri, de la ora 11.00, pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Baia Mare.