După un start mai puţin reuşit în play-off, Rugby Club Judeţean Farul poate termina turul pe locul secund, acesta fiind şi unul dintre obiectivele formaţiei constănţene. Trupa pregătită de Bruce Hodder şi Virgil Năstase poate profita de înfrîngerea celor de la Dinamo, 23-25 cu CSM Baia Mare, într-o partidă restantă din etapa a 3-a din play-off, disputată ieri, la Buzău, şi, în cazul foarte probabil în care vor cîştiga cu punct bonus meciul cu Timişoara, constănţenii pot urca pe treapta a doua a clasamentului. Meciul de astăzi, cu RCM Timişoara, care va avea loc pe terenul “Farul“, de la ora 11.00 (în direct la Neptun TV), în devansul etapei a 5-a a play-off-ului, este, cel puţin teoretic, cel mai uşor din această fază. Bănăţenii formează o echipă fără pretenţii la un loc fruntaş, ei atingîndu-şi limitele odată cu prezenţa în play-off. Şi din acest motiv tehnicienii echipei noastre vor da credit jucătorilor tineri, care în mod normal nu prind nici măcar un minut în alte confruntări. “Un meci în care ne dorim să confirmăm parcursul bun din ultima perioadă. Este finalul unui ciclu foarte greu pe care l-am trecut cu bine. Vom acorda credit tinerilor, celor care nu prea au intrat pînă acum“, a declarat Aurelian Arghir, directorul sportiv al RCJ Farul. Georgienii Farului, Samkharadze, Koshitashvili, Natriashvili şi Uchava, au intrat mai repede în vacanţă, plecînd ieri în Georgia. Pentru partida de azi, Bruce Hodder nu va putea conta pe Alex Mitu şi I. Florea, convocaţi la echipa naţională pentru partida amicală din deplasare cu Tunisia, însă va reveni Buţugan, cel care a resimţit dureri la o coastă în ultima vreme. Meciul va fi condus la centru de Robert Diaconescu, judecători de margini fiinde Gabriela Bălan şi Ciprian Costache. Clasament play-off: 1. Steaua 64p; 2. Dinamo 54p*; 3. Baia Mare 54p; 4. Farul 50p*; 5. Cluj 32p; 6. Timişoara 22p. (* - echipe penalizate cu un punct).
Biroul Federal a ridicat sancţiunile de la partida Dinamo - RCJ Farul
În cadrul unei şedinţe a Biroului Federal care a avut loc, ieri, la Bucureşti, s-a decis să fie ridicate sancţiunile împotriva jucătorilor Bidzina Samkharadze şi Giorgi Koshitashvili (ambii RCJ Farul), respectiv Costică Merşoiu, Nicolae Rus, Valentin Calafeteanu, Stelian Burcea, Cosmin Raţiu şi Flavius Dobre (toţi de la Dinamo). Vicepreşedintele FR Rugby, Aurelian Arghir, a propus Biroului Fedral şi două amendamente, însă doar unul a fost aprobat. “Am propus Biroului Federal ca jucătorii recidivişti să nu beneficieze de clemenţă şi acest lcuru a fost aprobat. Ca urmare, singurul jucător ce se încadra în acest context, Darie Curea, de la Dinamo, va rămîne, în continuare, suspendat. Al doilea amendament pe care l-am propus făcea referire la faptul că sancţiunile aplicate jucătorilor ce au iniţiat acel incident, adică Rus, Raţiu, Merşoiu şi Calafeteanu, să nu fie ridicate. Această propunere a fost respinsă cu trei voturi contra şi o abţinere“, a spus Arghir. În aceste condiţii, jucătorii dinamovişti au drept de joc, sîmbătă, cînd vor întîlni pe teren propriu marea rivală Steaua.