Anchetatorii români au decis să le dea o lovitură dură traficanților de migranți și să acționeze înainte ca aceștia să apuce să organizeze noi transporturi ilegale. Oamenii legii vor ca astfel să stopeze acest fenomen alarmant, care pune, de multe ori, în pericol viețile celor ce se încumetă să plece din țările natale, la bordul unor „sicrie plutitoare” sau înghesuiți în tiruri, în speranța unor vieți mai bune în Europa. Procurorii DIICOT au efectuat, ieri dimineață, șapte percheziții domiciliare, în urma cărora au reușit să anihileze o grupare formată din turci, sirieni și români. Indivizii acționau pe relația Siria - Irak - Bulgaria - România - Ungaria - state din Europa de Vest. La finalul descinderilor, mascații au ridicat opt persoane, care au fost băgate în dube și escortate la sediul DIICOT, pentru audieri.
STRATEGIA Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie - aprilie, suspecții au racolat și au trecut ilegal frontierele de stat ale mai multor țări, printre care și România, peste 150 de migranți sirieni și irakieni. Oamenii legii spun că liderii rețelei, care coordonau operațiunile clandestine, erau turcii. Aceștia se ocupau de găsirea transfugilor, pe care-i duceau din Siria sau Irak în Turcia, apoi în Bulgaria și România. Traseele aveau ca destinații finale țări precum Austria, Germania, Franţa, Italia, Norvegia, Finlanda sau Suedia. Complicii lor români, spun anchetatorii, au avut rolul de prelua migranții, de a le asigura temporar cazarea și, ulterior, de a-i îmbarca în mijloacele de transportat trimise de șefii turci pentru scoaterea ilegală a acestora pe la granița româno-ungară. Procurorii DIICOT spun că strategia folosită de suspecți pentru păcălirea vameșilor era arhicunoscută. Migranții erau îngrămădiți în mijloace de transport uzate din punct de vedere tehnic, în spatele unor cutii, care erau uneori goale, alteori pline cu diverse bunuri.