Reabilitare termică cu ajutorul firmelor de mansardare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primăria Mangalia Propunere

Reabilitare termică cu ajutorul firmelor de mansardare

Administrație 09 Martie 2013 / 00:00 752 accesări

PROGRAM Costurile de întreţinere a apartamentelor au crescut continuu în ultimii ani, iar din acest motiv Primăria Mangalia caută soluţii de reducere a acestora. Drept urmare, administraţia locală încearcă, pe mai multe căi, să demareze diverse programe privind izolarea termică a blocurilor din municipiu, prin intermediul cărora se doreşte creşterea performanţei energetice a imobilelor. Una dintre găselniţele Primăriei este reabilitarea termică a imobilelor cu ajutorul firmelor de mansardare. „Mai mulţi oameni de afaceri din Mangalia, şi nu numai, doresc să investească în proiecte de mansardare. Din partea noastră au tot concursul, pentru că în cazul în care intenţiile lor se vor materializa, cei care vor mansarda imobilele vor avea obligaţia contractuală să refacă din punct de vedere termic imobilele mansardate, fără implicarea de costuri din partea cetăţenilor sau a municipalităţii. Cert este că soluţia ar fi benefică atât pentru populaţie, cât şi pentru locatari: costurile la întreţinere s-ar putea diminua considerabil, iar valoarea apartamentelor ar putea creşte”, a spus primarul Cristian Radu.

FONDURI GUVERNAMENTALE În paralel cu acest plan, Primăria Mangalia urmăreşte şi pista guvernamentală, care ar putea fi o soluţie viabilă pentru izolarea termică a blocurilor. În acest sens, primarul Cristian Radu a spus că a primit asigurări de la Guvern că administraţia pe care o conduce va primi sprijin financiar pentru programul de izolare termică. „Atunci când statul va lansa linia de finanţare, vom face demersuri pentru ca oraşul nostru să primească fonduri pentru reabilitarea termică a blocurilor”, a explicat primarul.



12