Proiectul de reabilitare a Monumentului Tropaeum Traiani a ajuns deja în faza de precontractare, după ce a trecut cu bine de restul etapelor de evaluare conform procedurilor, urmând ca, în aprox. două luni, să fie semnat contractul de finanţare şi apoi să demareze lucrările. Pentru a se ajunge în această etapă, reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est de la Brăila şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului au fost prezenţi, pe 25 martie, într-o vizită de lucru la Constanţa, pentru a verifica, încă o dată, documentaţia şi proiectul tehnic. Reprezentanţii celor două instituţii au vizitat Monumentul Tropaeum Traiani pentru a constata dacă documentaţia tehnică corespunde cu realităţile din teren. Şeful Serviciului de Coordonare Programe din Direcţia Generală de Afaceri Europene (DGAE) din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Carla Stamate, a declarat că cei prezenţi n-au găsit nicio problemă, iar actele depuse au confirmat întocmai realitatea din teren. „Reabilitarea Monumentului Tropaeum Traiani este o continuare a investiţiilor care se derulau în zona Adamclisi şi reprezintă proiectul de suflet al fostului primar, Emilian Burcea. El mereu se interesa modul în care se derula acest proiect”, a declarat şeful de Serviciu din DGAE. În proiect este inclusă înlocuirea tuturor solzilor, precum şi a structurii metalice, se asigură condiţii de aclimatizare pentru emplecton (ceea ce a rămas din monumentul original), vor fi reabilitate căile de acces către Monument, precum şi drumul de la Monument la cetate. În plus, vor fi plantaţi pomi, se vor monta băncuţe, vor fi puse coşuri de gunoi, se va construi un amfiteatru în faţa Monumentului şi va fi amenajată şi o parcare în faţa intrării în curtea Monumentului. Pentru o mai bună vizibilitate în timpul nopţii, va fi montat un sistem de iluminare şi se vor crea pentru un turism civilizat, vor începe lucrări pentru un sistem de alimentare cu apă şi vor fi montate şi grupuri sanitare. Pe lîngă restaurarea Monumentului şi schimbarea peisajului din jur va fi construit un restaurant pentru turiştii care vor poposi la Adamclisi. Valoarea reabilitării Monumentului de la Adamclisi ajunge la 17,5 milioane de lei şi investiţia se va realiza prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 5.1