Primăria comunei Ciocârlia a reuşit în ultimii doi ani să reabiliteze mai multe unităţi de învăţământ din comună. „A fost una din priorităţile mele ca primar, pentru că eu consider că suntem obligaţi să le asigurăm copiilor cele mai bune condiţii pentru a învăţa. Am reuşit reabilitarea şcolilor cu ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa, care de fiecare dată ne-a sprijinit din punct de vedere financiar. Acum am trecut la a doua etapă a reabilitării şi ne-am concentrat eforturile spre terenurile de sport. Am făcut eforturi şi, din bugetul local, am acoperit o parte din cheltuielile necesare pentru reabilitarea terenurilor de sport. Restul banilor au fost alocaţi de CJC. Lucrările au fost finalizate în aproape toate locaţiile, astfel că, în prezent, elevii din Ciocârlia au şi cele mai bune condiţii pentru a face sport”, a declarat primarul comunei Ciocârlia, Traian Dragomir. El a precizat că unităţile de învăţământ au fost dotate cu centrale termice, au fost realizate toalete interioare, au fost reabilitate faţadele şi a fost schimbat mobilierul. El a precizat că programul de reabilitare a unităţilor de învăţământ va continua până la finalizarea lucrărilor de modernizare în toate unităţile de învăţământ. „Îmi doresc să continue sprijinul pe care ni l-a oferit până acum Consiliul Judeţean Constanţa, din punct de vedere financiar, pentru a putea duce la bun sfârşit măcar o parte din proiectele pe care le avem”, a spus Dragomir.