Deşi programul de reabilitare termică a blocurilor a fost lansat cu mare pompă în urmă cu mai bine de doi ani, proprietarii care au aşteptat în speranţa că vor avea mai multă căldură în apartamente, şi-au cam pierdut răbdarea. Cum proiectul în sine riscă să îşi dea duhul din cauza procedurilor greoaie ale Executivului în acordarea fondurilor către autorităţile locale, dar şi a faptului că multe dintre asociaţiile de proprietari sînt datoare vîndute la întreţinere, mulţi constănţeni au trecut la izolarea pereţilor exteriori fără să mai aştepte ajutorul guvernanţilor. Reprezentanţii Primăriei Constanţa susţin că, în pofida faptului că multe blocuri au probleme structurale şi termice, programul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL) se derulează cu încetinitorul. Prezent la o întîlnire cu preşedinţii celor 35 de asociaţii de proprietari din blocurile construite între anii 1950 şi 1990 şi care au fost selectate pentru a beneficia de reabilitare în 2009, primarul Radu Mazăre a arătat că întîrzierile nu au fost cauzate de lipsa dosarelor complete solicitate, ci de modul în care a fost conceput programul. “Avem toate fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor care ne revin, am putea să începem şi mîine, însă trebuie să respectăm procedura legală. Vom avea o şedinţă de Consiliu Local Municipal pe 1 aprilie şi vom aproba asociaţiile de proprietari care îndeplinesc condiţiile pentru a intra în vizorul Ministerului Dezvoltării. După ce datele cu asociaţiile de proprietari sînt transmise la Bucureşti, se întoarce doar lista cu cele aprobate pentru a intra în programul de reabilitare termică”, a declarat Radu Mazăre. Edilul Constanţei a răspuns şi solicitărilor proprietarilor care i-au cerut să îi ajute în demersul de scurtare a perioadei pînă la demararea lucrărilor de reabilitare a blocurilor. “Chiar dacă numai dvs. puteţi decide dacă vreţi să vă schimbaţi termopanele, să faceţi izolaţii în case sau să vă ocupaţi şi de subsoluri, trebuie să respectaţi procedurile legale. Noi avem obligaţia de a trece printr-o procedură de licitaţie, nu ştim cum va fi şi pentru asta trebuie să ne consultăm, însă vă înţeleg că doriţi să începeţi lucrările cît mai repede. Aveţi posibilitatea de a vă adresa reprezentantului Executivului în teritoriu, prefectul, care ar putea face ceva pentru constănţenii aflaţi în această situaţie, transmiţîndu-le mai departe doleanţele”, a afirmat primarul Constanţei. La rîndul său, directorul Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa, Ani Merlă, a precizat că, în pofida demersurilor repetate de a transmite solicitările asociaţiilor de proprietari către MDLPL şi în anii trecuţi, autorităţile centrale nici nu au vrut să audă de reabilitare termică pe litoral. “Din 2006, cînd a apărut acest program, am trimis nenumărate adrese la Bucureşti, dar nu am fost luaţi în seamă. Am primit doar o informare prin care eram solicitaţi să transmitem, pînă pe 15 mai 2008, listele la Bucureşti. După cum ştiţi, Guvernul României, prin MDLPL, va efectua o expertiză a clădirilor, studii tehnice şi de fezabilitate, urmînd ca apoi să înceapă reabilitarea”, a declarat Ani Merlă.
Proprietarii suportă 33% din costurile lucrărilor
Pentru a intra în programul naţional de izolare termică, asociaţiile de proprietari trebuie să suporte o parte din costurile lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, asociaţiile care nu sînt restante la plata întreţinerii vor contribui cu doar o treime la costurile totale ale lucrărilor, restul banilor fiind alocaţi de Executiv şi de la bugetele autorităţilor locale. Chiar dacă românii care vor să beneficieze de o izolare ca la carte mai au de aşteptat mult şi bine pînă vor scăpa de cheltuielile uriaşe pe reducerea pierderilor de căldură, Executivul nu dă doi bani pe faptul că asociaţiile se plîng că nu s-a făcut nimic pentru a-i sprijini pe cei care locuiesc la bloc. “Am blocul construit în urmă cu 26 de ani şi nu ştim ce să mai facem pentru a scăpa de ploaie şi de frig. A căzut tencuiala de pe pereţi şi nu avem ce face. Este primăvară, am fi putut începe lucrările, dar trebuie să aşteptăm pînă în 2009 pentru că aceasta este legea în România”, a spus Vasile Alexandrescu, preşedintele unei asociaţii de proprietari din zona Trocadero.