Anunţat cu surle şi trîmbiţe de Guvernul Tăriceanu, programul naţional privind reabilitarea termică este stoptat, cel puţin pentru o perioadă, timp în care “strategii” Executivului se gîndesc serios la modificarea legislaţiei în vigoare, care reglementeză nomele privind reabilitarea termică. După ce zeci de dosare pentru refacerea termică a blocurilor au zăcut luni la rînd prin birourile guvernanţilor, timp în care autorităţile locale au aşteptat cu lecţiile făcute finanţarea mult promisă, reprezentanţii Guvernului vin şi spun acum că reabilitarea termică a blocurilor ar putea dura mai puţin decît în prezent, prin introducerea posibilităţii ca pentru acelaşi tip de blocuri să se folosească un proiect şi un audit standard. Şeful Direcţiei de Reabilitare Termică din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (MDLPL), Gina Petrescu, a declarat, ieri, că există un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens, care ar putea fi aprobat de Parlament chiar în această toamnă: \"Noi avem un proiect de modificare a legislaţiei, care a trecut de Senat, este la Camera Deputaţilor, şi sperăm ca în toamnă să fie aprobat. Măsurile se extind, în sensul că se poate acţiona asupra conductelor interne dacă acestea sînt deteriorate, se pot închide balcoanele, se poate lucra la logiile balcoanelor şi la alte elemente ale clădirii, la cele nestructurale, nu doar la cele structurale. Asta am observat din practica reabilitărilor de pînă acum. Şi, bineînţeles, mai avem un lucru, vrem să modificăm legislaţia să facem audit şi proiect pe tipuri de blocuri\". Potrivit directorului din minister, dacă proiectul legislativ va fi aprobat, va cădea în sarcina administraţiei locale, respectiv a primăriilor, să inventarieze toate tipurile de blocuri din oraşe şi să realizeze cîte un proiect şi un audit pentru tipurile de bloc, nu cîte unul pentru fiecare bloc. “Acest lucru înseamnă că, în momentul în care blocul se înscrie, are auditul şi proiectul tehnic deja realizate şi se poate trece direct la execuţie şi nu se mai stă trei ani, care însemnau licitaţii şi execuţii, etapele programului. Auditul şi proiectarea însemnau doi ani”, a spus reprezentantul MDLPL. Conform noului proiect legislativ, Ministerul ar urma să mai degreveze primăriile de trei procente din finanţare. \"Lăsăm în seama primăriei să facă audit şi proiect pe tip de bloc, vor fi mai puţine proiecte tehnice, iar Ministerul îşi creşte contribuţia pentru fiecare bloc, de la 34 la sută la 37 la sută, în favoarea primăriei, care va rămîne cu 30 la sută pe partea de execuţie\", a spus Petrescu. Conform sursei citate, în programul de reabilitare termică pot intra toate blocurile construite între 1950 şi 1990, dar în măsura în care se va constata că este nevoie inclusiv de reabilitarea blocurilor construite după 1990, perioada de construcţie va putea fi extinsă. Petrescu a precizat că s-au primit foarte multe cereri, din toată ţara, pentru programul de reabilitare termică a blocurilor, în care Ministerul acoperă o treime din finanţare, autoritatea locală o treime, iar locatarii restul de o treime. Nu cu mult timp în urmă, directorul Gina Petrescu a anunţat că, la nivel naţional, din cele 145 de blocuri cuprinse în programul de reabilitate termică, dintr-un număr de 693 de imobile înscrise în programul naţional, municipiul Constanţa nu a fost inclus pe lista ministerului, cu toate că 37 de asociaţii de proprietari depuseseră documentaţiile, iar Primăria Constanţa a pregătit partea sa de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor. Asociaţiile de proprietari aşteaptă în zadar sprijinul Guvernului, care, acum, cu cîteva luni înainte de sosirea sezonului rece, s-a apucat să refacă programul.