Reacția lui Tăriceanu, după procedura de infrigement pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reacția lui Tăriceanu, după procedura de infrigement pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie

Politică 28 Mai 2018 / 14:00 692 accesări

Preşedintele Senatului anunţă că declanşarea procedurii de infrigement la adresa României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie este un moment zero pentru societatea noastră, transmiţând că o soluţie este înfiinţarea unei comisii parlamentare, Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere.

Călin Popescu Tăriceanu transmite, luni dimineaţă, pe Facebook, că declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de infringement împotriva României pentru nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie în dosarele penale este un semnal major dat pentru a stopa abuzurile şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Preşedintele Senatului spune că această decizie vine după ani în care lupta împotriva corupţiei a fost deturnată prin protocolul SRI-DNA şi transformată într-o campanie antidemocratică de eliminare a oamenilor incomozi pentru sistem, ţintele fiind lideri politici, judecători de la CCR şi ÎCCJ sau oameni de afaceri, reprezentanţi ai mediului academic.

"S-a ajuns până în punctul în care simpli cetăţeni care au intrat în conflict cu oameni sus-puşi în sistem au devenit ţinta abuzurilor, cum a fost cazul Marianei Rarinca. S-a creat un adevărat sistem asemănător cu modelul securităţii din anii '50. Arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătuşaţi prin faţa camerelor de luat vederi, «scăparea» către «UM» din presă de informaţii din dosare. Prezumţia de nevinovăţie a fost încălcată flagrant, totul pentru a convinge opinia publică să închidă ochii la abuzurile comise, într-o logică bolnavă conform căreia «câteva abuzuri» sunt acceptabile, pentru că cei acuzaţi de procurori sunt oricum vinovaţi. Judecătorii au fost presaţi să ia decizii aşa cum dicta binomul SRI-DNA. Fie prin presiuni mediatice, ca urmare a spectacolului cătuşelor, fie prin presiuni venite pe căi ocolite de la oameni din sistem. Acest comportament abuziv la adresa judecătorilor a fost «instituţionalizat» prin documente ca protocolul SRI-CSM sau cel dintre SRI-ÎCCJ. Mai grav a fost faptul că acolo unde aceste metode nu funcţionau, s-a declanşat urmărirea penală a magistraţilor care nu jucau cum li se dicta. S-a ajuns până la cel mai înalt nivel: ÎCCJ şi CCR, ceea ce arată că sistemul s-a crezut invincibil", scrie Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Preşedintele Senatului mai precizează că se bucură că oficialii europeni încep să realizeze manipularea servită la Bruxelles de "unii oameni ai sistemului" şi de către politicieni servili şi că europenii iau atitudine faţă de aceste practici antidemocratice, nefiind vorba doar despre această decizie de infringement, ci şi de mesajele transmise de către delegaţia ALDE Europa referitoare la protocolul secret DNA-SRI şi efectul său nociv asupra democraţiei.

"În al doilea rând, declanşarea procedurii de infringement este un moment zero pentru societatea românească. Toţi oamenii politici trebuie să înveţe că principiul prezumţiei de nevinovăţie nu este facultativ şi termeni ca cel de «penali» trebuie să dispară din vocabularul lor. Epoca «Orban-ilor», valeţi ai sistemului, care îndeplinesc ordinele primite, inclusiv prin depunerea unei plângeri penale ridicole împotriva premierului, trebuie să apună. Trebuie să mergem mai departe, pentru că acum este momentul în care tot putregaiul trebuie curăţat. Iar curăţenia începe cu prezentarea în spaţiul public a tuturor abuzurilor comise şi a celor care au comis aceste abuzuri. Cred că Parlamentul, ca for reprezentativ suprem, poate şi trebuie să îşi asume această misiune de aflare a adevărului. O Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere – aşa cum a existat şi în alte ţări unde abuzurile au devenit, la un moment dat, un mod curent de operare – este o soluţie pentru a afla adevărul şi a începe procesul de repunere a justiţiei în cadrul democratic firesc. Tocmai pentru că vrem să punem capăt „statului drepţi” şi spectacolului cătuşelor, cred cu tărie că activitatea acestei comisii trebuie să pornească de la un principiu fundamental: toţi oamenii din justiţie şi servicii care ies public şi oferă informaţii despre abuzurile generate de protocoale nu vor avea de suferit. Sunt sigur că mulţi procurori sau judecători au acţionat sub presiune, nu din proprie iniţiativă, iar scopul este să curăţăm sistemul, nu să începem o vânătoare de oameni", transmite Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului mai spune că, după ce s-a aflat tot adevărul despre abuzurile petrecute în ultimii ani, trebuie accelerat procesul de curăţire şi reconstrucţie pe baze democratice a instituţiilor din justiţie şi a modului lor de operare.

Călin Popescu Tăriceanu transmite, de asemenea, că înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Interceptare a Comunicaţiilor este un pas necesar.

"Legile justiţiei sunt un pas important care sper să fie finalizat cât mai rapid. Schimbarea oamenilor de la vârf care au orchestrat aceste abuzuri şi care şi-au asumat un rol direct în punerea lor în practică este, de asemenea, imperios necesară. Reglementarea activităţii instituţiilor de forţă, astfel încât să nu mai existe posibilitatea de noi abuzuri sau de încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor este un alt pas. Mă refer, de exemplu, la ascultarea telefoanelor în mod abuziv, pentru că nu este posibil ca telefoanele a peste 300.000 de români să fie ascultate în ultimii ani. Trebuie să facem şi aici curăţenie, iar înfiinţarea unei agenţii independente, ANIC (Autoritatea Naţională de Interceptare a Comunicaţiilor), este o măsură necesară", scrie preşedintele Senatului.

În finalul mesajului, Călin Popescu Tăriceanu se declară dezamăgit de discursul Laurei Codruţa Kovesi la ONU şi spune că orice ieşire publică a procurorului-şef DNA de acum încolo face mult rău României.

"Vreau să se înţeleagă că această remarcă nu este un atac la persoană, ci o constatare făcută cu mult calm şi obiectivitate şi un semnal dat către acei oameni politici care o protejează cu orice preţ, pentru că aşa cred ei că pot câştiga alegeri. Le spun ceva, momentul „sufrageria lui Oprea, din 2009” nu se va mai repeta în România. Nu este permis ca un procuror şef al DNA, care a semnat şi pus în aplicare un protocol secret, ilegal şi antidemocratic, care a încălcat în repetate rânduri Constituţia, care a refuzat orice control democratic şi care, în mod evident, poartă o mare parte din responsabilitate pentru decizia CE să fie protejat în continuare şi menţinut cu orice preţ în funcţie", conchide preşedintele Senatului.

Reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu vine după ce Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018. Autorităţile de la Bucureşti au fost înştiinţate de către Comisia Europeană cu privire la declanşarea procedurii din cauza neimplementarii Directivei Europene 343 din 2016, iar în termen de două luni oficialii trebuie să anunţe ce măsuri iau.



12