Reacţie în cazul unui atac informatic masiv la nivelul UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reacţie în cazul unui atac informatic masiv la nivelul UE

Externe 05 Noiembrie 2010 / 00:00 420 accesări

Experţii europeni în securitatea informatică au organizat, ieri, primul exerciţiu de simulare a unui atac cibernetic la nivel paneuropean, informează un comunicat al Comisiei Europene. În cadrul exerciţiului numit Cyber Europe 2010, experţii europeni au încercat să combată presupuse tentative ale hackerilor de a paraliza servicii online esenţiale în mai multe state membre UE. Simularea s-a derulat pe baza unui scenariu conform căruia conexiunile Internet dintre ţările europene se vor pierde treptat sau vor fi reduse considerabil în toate ţările participante, astfel încât cetăţenii, companiile şi instituţiile publice vor întâmpina dificultăţi la accesarea serviciilor online esenţiale. În cadrul exerciţiului, statele membre au trebuit să coopereze pentru a evita o prăbuşire totală simulată a reţelei. Exerciţiul a fost organizat de statele UE, cu sprijinul Agenţiei Europene pentru Securitatea Reţelelor şi Informaţiei (ENISA) şi a Centrului Comun de Cercetare (JRC).

Exerciţiul de ieri va fi urmat de scenarii mai complexe, care vor depăşi cadrul european, urmând să se deruleze, eventual, la nivel mondial. Astfel de exerciţii în domeniul securităţii informatice sunt prevăzute în cadrul programului Agenda Digitală pentru Europa. Obiectivul exerciţiului este ca statele membre să înţeleagă mai bine modul de gestionare a incidentelor informatice şi să testeze conexiunile şi procedurile de comunicare pe care trebuie să le utilizeze în cazul unui atac informatic real pe scară largă. În cadrul exerciţiului, a fost testată compatibilitatea punctelor de contact din ţările participante, canalele de comunicare, tipul de date care trebuie comunicate şi măsura în care autorităţile naţionale înţeleg rolul şi mandatul omologilor lor. La exerciţiu au participat toate statele UE, Islanda, Norvegia şi Elveţia, fie în mod activ, fie ca observatori.



12