Reacţie întârziată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reacţie întârziată

Politică 15 Aprilie 2010 / 00:00 366 accesări

Prinsă probabil cu prea multe probleme, deputatul Sulfina Barbu a reacţionat şi ea la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, cu mult după colegii de partid. Probabil că după un consiliu serios de familie, în care şi-a întrebat neamurile de partea cui să fie, fostul ministru al Mediului a decis că trebuie să aleagă calea Cotroceni. În aceste condiţii, Sulfina s-a trezit ieri dimineaţă cu un singur gând: să conteste decizia Consiliului Naţional de Coordonare în ceea ce priveşte statutul. Chiar dacă a votat din toată inima noul statut, fiind probabil pe vreuna din listele ce urma a fi votate, Sulfina Barbu s-a hotărât că soluţia aleasă de pedelişti nu este bună şi că Traian Băsescu are dreptate. “Noi facem un pas înapoi prin blocarea competiţiei interne la conducerea partidului. Când vorbeşti de cel mai mare partid din România, care are resursă umană suficientă, este absurd să te gândeşti că cineva puternic din partid se teme de o competiţie internă. Eu nu văd pe niciun membru al Biroului Permanent Naţional actual care vrea să intre în competiţie şi care îşi doreşte o funcţie să se teamă de o competiţie internă”, a declarat Sulfina Barbu. Nu ştim câtă greutate are solicitarea Sulfinei, care a cerut demararea urgentă a procedurii de corectare a Statutului în privinţa modului de alegere a prim-vicepreşdinţilor, însă ştim că ea se alătură grupului pedeliştilor cu două sau mai multe feţe, care azi sunt alături de Boc, iar mâine, cine ştie, alături de cel pe care Băsescu îl desemnează drept urmaşul său.

Taguri articol


12