Sectorul legumelor, afectat de criza E. coli va fi despăgubit în proporţie de 100%! Aceasta este decizia unanimă a statelor membre, care şi-au exprimat acordul faţă de o propunere a Comisiei de a creşte sprijinul UE în cadrul planului de urgenţă adresat producătorilor de legume. Sprijinul va creşte de la 210 milioane de euro la 227 de milioane de euro. „Utilizarea fondurilor PAC trebuie să fie pe deplin justificată. Săptămâna trecută, mai multe state membre au furnizat informaţii suplimentare referitoare la cererea lor de compensare. Avem acum o imagine clară asupra cuantumului total solicitat prin cererile de compensare. Pentru a putea plăti toate sumele solicitate, propun creşterea bugetului disponibil. Astfel, vom asigura un sprijin adecvat pentru producătorii de legume în această perioadă dificilă pentru sector din punct de vedere economic şi vom permite rambursarea în cazul tuturor solicitărilor statelor membre pentru perioada 26 mai – 30 iunie. De la începutul crizei, am spus că doresc foarte mult să arăt că Europa poate reacţiona repede atunci când este nevoie. Voi propune acum Colegiului să aprobe această creştere bugetară în cel mai scurt timp posibil, astfel încât statele membre să poată plăti în curând producătorilor în cauză acest sprijin din partea UE”, a declarat comisarul UE pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş. (A.C.)