Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România (ACPR) îşi exprimă dezacordul faţă de numărul prezentat în emisiunea „Dănutz SRL\", difuzată de TVR 1 pe 31 ianuarie, în timpul căruia Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, a fost rănit la cap cu o sabie. „Având în vedere mediatizarea incidentului televizat în direct la emisiunea ‘Dănutz SRL’, TVR 1, în urma căruia două persoane fizice au prezentat un aşa-zis număr de cascadorie punând viaţa în pericol şi accidentându-l pe invitatul emisiunii, Romeo Dediu, component al trupei de muzică Holograf, ACPR îşi exprimă dezacordul pentru acea prezentare\", se arată în comunicat. ACPR argumentează că „persoanele care au efectuat numărul demonstrativ nu au calitate de cascadori profesionişti, nu sunt recunoscuţi, nu sunt membri ai Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România şi nu deţin un aviz din partea ACPR pentru a profesa, respectiv demonstra la nivel naţional şi internaţional activităţi conform cu specificul meseriei\".
Astfel, ACPR concluzionează că nu este responsabilă, nu recunoaşte calitatea coregrafiei prezentate şi se dezice total de „aceste acte de violenţă deosebit de periculoase prezentate de către persoane neautorizate ce recurg la astfel de acţiuni\". Asociaţia Cascadorilor Profesionişti din România are personalitate juridică, este reprezentativă la nivel naţional, deţine marcă înregistrată pe servicii de publicitate, drepturi de autor şi este recunoscută de Ministerul Muncii şi Ministerul Culturii în efectuarea standardului ocupaţional în domeniul profesiei de cascador, se arată în încheierea comunicatului.
Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, a participat, duminică seară, la emisiunea „Dănutz SRL\" - prezentată la TVR 1 de solistul trupei, Dan Bittman -, în cadrul căreia a fost rănit cu o sabie, în direct, în timpul unui moment de cascadorii. Dediu a fost provocat de Bittman să ia parte la o cascadorie, astfel că muzicianul s-a aşezat pe jos, cu un fruct pe cap. Însă cascadorul l-a rănit pe Dediu cu sabia în creştetul capului. „E în regulă, din fericire nu a fost decât o tăietură superficială, care a necesitat câteva copci, dar nu e nimic grav, care să-l deranjeze la orice altceva\", a declarat Iulian Vrabete, basistul Holograf.
Dediu a fost dus, chiar în timpul emisiunii, la cabinetul medical al TVR, de unde a fost trimis apoi la spital. După o radiografie, rana acestuia a fost cusută.