Reactoarele 3 şi 4 care vor fi construite la Centrala Nuclear - Electrică de la Cernavodă vor fi finalizate cel mai devreme în 2016, şi nu în 2015 aşa cum s-a estimat ultima dată, au declarat reprezentanţii companiilor implicate în proiect. \"La 18 luni de la înregistrarea companiei de proiect, va începe construcţia propriu-zisă a celor două unităţi, probabil în 2010. După care, va mai dura încă şase ani pînă ce vor fi gata şi puse în funcţiune. Sperăm ca în 2016 să finalizăm cele două reactoare. Însă, dacă planul nu se respectă, proiectul poate fi decalat chiar pînă în 2017\", spun reprezentanţii Nuclearelectrica. La rîndul lor, reprezentanţii CEZ România, unul dintre investitorii care au semnat Actul de constituire a Companiei de Proiect responsabilă de construcţia, punerea în operare şi exploatarea Unităţilor 3 şi 4, apreciază că cele două reactoare ar putea fi finalizate în anul 2016. \"Grupul 3 este puţin mai avansat. Acolo nu este un teren viran. Interesul nostru este să începem construcţia lor cît mai repede. În 2010, compania de proiect va finaliza studiul de fezabilitate şi apoi va începe imediat construcţia efectivă a grupurilor. Momentan, totul merge conform planului\", a declarat directorul de afaceri corporatiste al CEZ România, Adrian Borotea. Nuclearelectrica, împreună cu cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat la 20 noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. În urma negocierilor, s-a decis că împărţirea acţiunilor între partenerii de proiect să fie astfel: Nuclearelectrica (51%), CEZ, GdF-Suez, Enel şi RWE Power (cîte 9,15%) şi ArcelorMittal şi Iberdrola (cîte 6,2%). Compania de proiect este cea care îşi va recalcula singură suma necesară investiţiei la cele două reactoare. Ea are termen un an şi jumătate pentru a anunţa noua sumă necesară finalizării proiectului, potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei. Proiectul urmează să fie notificat Comisiei Europene în baza tratatului Euratom.