Reactorul 1 al CNE Cernavodă, oprit din cauza unei avarii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reactorul 1 al CNE Cernavodă, oprit din cauza unei avarii

Administrație 09 Noiembrie 2016 / 15:36 655 accesări

Din cauza vremii capricioase, cu ploi abundente și vânt puternic, s-a provocat o avarie la Reactorul 1 al Centralei Nucleare Electrice (CNE) Cernavodă. De aceea, angajații au fost nevoiți să deconecteze Unitatea 1 de la Sistemul Energetic Național (SEN), în după-amiaza de marți, 8 noiembrie, în jurul orei 15.30. Potrivit reprezentanților CNE Cernavodă, pentru remedierea problemei este nevoie de mai multe acțiuni care pot fi realizate numai cu reactorul oprit. Din acest motiv, Unitatea 1 rămâne deconectată de la SEN până la finalizarea lucrărilor, urmând să fie pornită imediat ce va fi posibil. „Ca urmare a reducerii puterii, pe fondul deconectării turbogeneratorului de la rețea, specialiștii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită. După finalizarea acestor lucrări, Unitatea 1 va fi reconectată la SEN. Menționăm că sistemele centralei funcționează conform proiectului și nu există niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții CNE Cernavodă, printr-un comunicat de presă. Ei au precizat că vor anunța în timp util când va fi repornit Reactorul 1.

Taguri articol


12