În urmă cu două zile, Unitatea 1 a Centralei Nucleare Electrice (CNE) de la Cernavodă a fost oprită de urgență, după ce s-a constatat că o conductă de răcire a unui cazan al Reactorului s-a fisurat. Potrivit reprezentanților Societății Naționale Nuclearelectrica SA (SNN), viața cetățenilor nu a fost pusă în pericol, având în vedere că sistemele de siguranță au fost acționate de îndată ce s-a constatat defecțiunea, unitatea fiind deconectată. Imediat după ce problema a fost înlăturată, Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional în 3 decembrie 2014, la 23.21. Nici de această dată nu există motive de îngrijorare pentru cetățeni. „Activităţile de remediere a problemelor apărute precum şi cele de reconectare s-au desfăşurat respectând procedurile centralei, precum şi normele de protecţie şi securitate, fără nici un impact advers asupra populaţiei, personalului, instalaţiilor şi mediului înconjurător”, a declarat directorul general al SNN, Daniela Lulache.