Reactorul 1 al CNE, oprit după fisurarea unei conducte de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reactorul 1 al CNE, oprit după fisurarea unei conducte de apă

Eveniment 01 Iunie 2009 / 00:00 460 accesări

Nuclearelectrica a decis să oprească, sîmbătă, pentru cel mult şapte zile, Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, după ce a constatat apariţia unui fisuri la o conductă de apă. Într-un comunicat dat publicităţii de Compania Nuclearelectrica (CNE) se arată că „în cadrul programului de inspecţie al Unităţii 1 de la Centrala Nucleară Electrică Cernavodă, care funcţiona la putere nominală, s-a constatat, în data de 29 mai, o neetanşeitate la sistemul de instrumentaţie din circuitul primar. Specialiştii centralei au făcut o evaluare operativă a situaţiei şi au decis oprirea unităţii în mod controlat, începînd cu data de 30 mai 2009, ora 0:00\". „Întrucît Unitatea 2 a centralei este în revizie, centrala nu mai produce, în prezent, niciun megawatt de energie”, a declarat directorul general al companiei CNE Cernavodă, Pompiliu Budulan. Cele două unităţi de la Cernavodă, singurele grupuri funcţionale ale centralei, asigură circa 17% din consumul naţional de electricitate. Problema constatată nu reprezintă un pericol pentru personalul de exploatare, populaţia sau mediul înconjurător, conform informaţiilor transmise de companie. Imediat după oprirea reactorului, Dispecerul Energetic Naţional, din subordinea Transelectrica, a decis punerea în funcţiune a unui grup energetic la Complexul Energetic Turceni. Surse din Transelectrica au anunţat că grupul de la Turceni va funcţiona \"cît timp va fi nevoie\". În prezent, specialiştii CNE lucrează la repararea conductei de apă fisurate şi estimează că reactorul va fi repornit marţi. Nuclearelectrica a fost înfiinţată în 1998 şi deţine cele două unităţi ale Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă şi Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă au instalată, fiecare, o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2016, cu o putere instalată asemănătoare.

Taguri articol


12