Real - Barca, cel mai mediatizat meci al sezonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Real - Barca, cel mai mediatizat meci al sezonului

Sport 10 Aprilie 2010 / 00:00 662 accesări

Marele derby al Primerei Division, meciul dintre Real Madrid şi FC Barcelona, reţine atenţia întregii lumi fotbalistice şi poate chiar mai mult! Un meci de care va depinde soarta titlului din Spania, chiar dacă protagoniştii declară contrariul. Învingătoarea din acest meci, mai mult ca sigur, va deveni campioana Spaniei, fiind greu de crezut că una dintre aceste două echipe mai poate fi oprită după ce învinge în marele derby. La egal avantajată pare a fi Real, care are un program mult mai uşor în continuare, madrilenii scăpînd de meciurile cu Sevilla, Atletico sau Villarreal. Gazdele vin şi după o serie impresionantă de 12 victorii consecutive, în care au înscris 39 de goluri! Dar dacă împotriva unor Getafe, Valladolid sau Tenerife e uşor să dai patru-cinci goluri, în meciul cu FC Barcelona va fi cu totul altceva! Catalanii se prezintă la ora marelui derby pe “cai mari”, după ce au umilit Arsenal în UCL. Oaspeţii speră să realizeze o “dublă” pe “Santiago Bernabeu” - victoria acum şi…. victoria în finala UCL, care va avea loc pe acelaşi stadion, pe 22 mai. Cu un Messi de neoprit la acest moment, dar şi cu o linie de mijloc ce face legea pe orice teren, FC Barcelona vine cu un singur obiectiv la Madrid - victoria. Cine se va impune, şi mai ales în ce manieră, vom vedea în această seară, de la ora 23.00, ora României, când este programat meciul Real Madrid - FC Barcelona, cel mai mediatizat meci al sezonului. Până la World Cup, bineînţeles!

Taguri articol


12