Magazinul Real Hypermarket îşi deschide astăzi porţile pentru publicul larg, prezentînd o gamă foarte largă de produse, de la cele alimentare, la articole de îmbrăcăminte, casnice şi electrocasnice, cosmetice şi detergenţi. “Pentru a veni în sprijinul clienţilor noştri vom oferi, pe lîngă serviciile specifice centrelor comerciale mari, soluţii atractive de finanţare, dezvoltate în parteneriat cu BRD Finance. Cardul lansat de Real asigură accesul la un fond special de cumpărături, cu o perioadă de graţie cuprinsă între 11 şi 40 de zile. În plus, punem la dispoziţia clienţilor noştri linii de creditare flexibile, oferite prin intermediul Total Credit sau BRD Finance, pentru a asigura posibilitatea de a se intra în posesia bunurilor dorite, fie că este vorba de produse electrocasnice, aparatură muzicală, echipamente de IT sau bunuri de consum“, a declarat Andreea Lupea, director operaţional al Real Hypermarket România. La rîndul său, John Rix, directorul Real Hypermarket România a declarat: “Deschidem cel de-al doilea magazin Real într-un oraş deosebit de dinamic, cum este Constanţa, pentru a oferi, sub deviza “calitate şi prospeţime“, o gamă variată de produse, care să răspundă cerinţelor consumatorilor constănţeni. Anul acesta este primul din cei trei ani pe parcursul cărora se va desfăşura un program foarte ambiţios de expansiune, care presupune deschiderea a încă cinci locaţii, în acest an, în centre la fel de importante ale ţării, cum ar fi Sibiu, Oradea sau Bucureşti, urmînd ca anul viitor să asistăm la inaugurarea a încă opt“. El a mai spus că întreaga investiţie de la Constanţa se ridică la peste 12 milioane de euro, incluzînd şi aparatura necesară. “În condiţiile în care piaţa de retail din România se află în plină expansiune, dorim să devenim pentru comunitatea locală şi de afaceri un partener de marcă, prin utilizarea ofertei locale şi regionale, dar şi prin oferirea de oportunităţi de carieră la scară internaţională pentru personalul pe care îl angajăm. Obiectivul pe care ni l-am propus este să demonstrăm că marca Real reprezintă o alegere ideală de cumpărături pentru întreaga familie“, a mai spus Rix. Panglica inaugurală a hypermarchetului a fost tăiată ieri după-amiază, eveniment la care au luat parte oficialităţi ale oraşului. “Este impresionant ce aţi făcut aici. Politica administraţiei noastre a fost de dezvoltare şi de încurajare a investitorilor. Avînd în vedere modul în care se extinde oraşul, la un moment dat veţi ajunge să fiţi în mijlocul unui cartier şi nu la marginea oraşului. Nu o să vă pară rău că aţi ales Constanţa ca al doilea oraş în care aţi deschis acest hypermarket. Ne dorim să mai colaborăm şi să aduceţi un aer european oraşului nostru“, a declarat Nicolae Nemirschi, viceprimarul municipiului Constanţa, prezent la inaugurarea Real.