Real luptă împotriva tradiţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, optimi de finală, manşa retur

Real luptă împotriva tradiţiei

Sport 10 Martie 2010 / 00:00 405 accesări

Cea mai bogată echipă de fotbal din lume (conform unui clasament publicat săptămâna trecută) - Real Madrid, se află - din nou - la un pas de a confirma o tradiţie nedorită - eliminarea din optimile UCL, lucru care s-a întîmplat în ultimii cinci ani! Spaniolii nu mai sânt capabili să depăşească acest prag, indiferent de adversarul pe care-l au în faţă! Iar scorul din meciul tur nu prea dă motive de optimism, gazdele avînd nevoie de o victorie la cel puţin două goluri diferenţă. Încurajatoare este evoluţia din campionat, cu FC Sevilla - poate cel mai bun meci al madrilenilor în acest sezon - dar şi faptul că Real poate prezenta echipa ideală. Nu acelaşi lucru se poate spune despre OL, care are accidentaţi cîţiva jucători de bază - Clerc, Anderson şi Bastos. După victoria de la Milano, MU porneşte cu prima şansă, fiind greu de crezut că AC Milan poate cîştiga la două goluri diferenţă în Anglia. Singura problemă a gazdelor este accidentarea lui Rooney, care ar putea intra pe parcursul meciului, în caz că situaţia se complică. Programul din această seară, ambele partide urmând să înceapă la ora 21.45: Real Madrid - Olympique Lyon (0-1 în tur) şi Manchester United - AC Milan (3-2 în tur).

Taguri articol


12