Internaționalul brazilian Neymar este dorit și de Real Madrid, potrivit „El Confidencial”, care informează că atacantul Barcelonei ar putea rămâne în campionatul Spaniei. Real Madrid poate fi următoarea destinaţie, după ce între jucătorul Barcelonei și conducerea „galacticilor” au avut loc două întâlniri. Cele două părți s-ar fi așezat pentru prima oară la masa negocierilor înainte de gala decernării „Balonului de Aur”, iar cu ocazia evenimentului s-a desfășurat încă o rundă de tratative. Contractul brazilianului cu gruparea catalană expiră în 2018, însă șefii clubului de pe „Nou Camp” nu doresc să prelungească înţelegerea cu Neymar. O eventuală prelungire ar însemna şi mărirea substanţială a salariului, iar FC Barcelona nu doreşte să facă o asemenea investiţie.
Presa engleză a notat în urmă cu câteva zile că Neymar ar putea ajunge la Manchester United, „diavolii roșii” putând să-i ofere un salariu de 300.000 de lire sterline pe săptămână. Neymar câştigă 77.000 de lire sterline pe săptămână la Barcelona, însă o dată cu prelungirea contractului automat va cere şi o mărire a remuneraţiei. Clubul „blaugrana” nu doreşte să facă acest pas pentru a nu destabiliza bugetul echipei. FC Barcelona a anunţat deja o investiţie de 600 de milioane de euro în modernizarea stadionului.