Realitatea TV intră în faliment. Datorii uriașe! Decizia este definitivă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Realitatea TV intră în faliment. Datorii uriașe! Decizia este definitivă

Divertisment 01 Aprilie 2019 / 23:00 5632 accesări

Realitatea Tv a pierdut definitiv procesul cu ANAF, astfel că televiziunea va intra în faliment după opt ani de insolvență, un record absolut. Anunțul a fost făcut chiar de unul dintre cei doi acționari majoritari ai televiziunii, Cozmin Gușă, care a intrat în direct, pe postul pe care îl deține. Decizia a fost luată luni de Curtea de Apel București și este definitivă. "Admite recursul. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Infirmă planul de reorganizare propus de debitoare şi trimite cauza la judecătorul sindic în vederea intrării în faliment a debitoarei S.C. REALITATEA MEDIA S.A. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate. Irevocabilă."

GUȘĂ ACUZĂ

"Aparatul din jurul lui Dragnea, care îl include și pe Florian Coldea, a reușit înaintea campaniei electorale să obțină o decizie la cererea ANAF, definitivă și irevocabilă, de intrere în faliment a Realității Media. Și-au văzut visul cu ochii. A avut loc în urmă cu o oră. Ceea ce ni s-a tot promis în guvernarea Dragnea și în guvernarea Ponta au reușit să obțină această decizie în instanță care este de neașteptat pentru noi. Ne așteptam ca instanța să dea dreptate unui demers corect făcut de noi de a salva Realitatea Media, și nu de a da satisfacție unor oameni care batjocoresc statul român și legile țări, cum sunt cei de la ANAF sau de la Dragnea. Telespectatorii trebuie să știe că ni s-au blocat conturile ca să nu mai putem plăti nici utilități, salarii sau alte lucruri. Al doilea lucru, printr-un demers ilegal, s-a încercat preluarea ilegală a Realitatea de la OSIM deși era ilegal. Tot în urmă cu trei săptămâni era să pierdem sediul deși avem chiria plătită la zi", a spus Cozmin Gușă în direct la Realitatea TV.

REALITATEA TV, DATORII URIAȘE LA STAT

De la intrarea în insolvenţă, în 2011, Realitatea TV şi-a triplat datoriile la stat. În anii de insolvență, televiziunea nu a plătit nici un fel de taxe şi impozite şi a continuat să funcţioneze. Fiscul a publicat la 31 decembrie 2018, situaţia restanţelor debitoarei Realitatea Media SA. Bugetul de stat = 51.739.550 lei,

Bugetul asigurărilor sociale de stat = 53.188.661 lei, Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 2.075.090 lei,Bugetul asigurărilor de sănătate = 19.995.557 lei.

Cu alte cuvinte, Realitatea Media SA avea la sfârșitul lui 2018 datorii la stat de 126.998.858 lei, adică mai bine de 20 de milioane de euro.

Taguri articol


12